Fermierii ies miercuri în PMAN

Fermierii şi transportatorii din Moldova vor ieşi miercuri, ora 11.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău la un miting unde îşi vor exprima dezacordul cu politicile guvernării şi tratamentul faţă de agricultori, au declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă reprezentanţii producătorilor agricoli.

Potrivit acestora, este vorba despre un miting de protest, un miting pentru drepturile fermierilor, cu lozinci economice şi agrare.

„Vom fi uniţi sub o singură politică – politica agrară”, a declarat Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii „Uniagroprotect”.

Mesagerii agricultorii au menţionat că, în prezent Parlamentul şi Guvernul acţionează insuficient în susţinerea producătorilor agricoli.
„Guvernarea trebuie să înţeleagă că noi avem de gând să ne obţinem drepturile având în vedere că agricultura este o prioritate naţională”, a spus Valeriu Cosarciuc, liderul Federației Fermierilor din Moldova.

Cerinţa principală înaintată la acest miting va fi modernizarea şi dezvoltarea agriculturii, promovarea legii cu privire la liberalizarea pieţei produselor petroliere, înlăturarea monopolurilor în sector, facilitarea pieţei de desfacere pentru produsele agricole autohtone.

La finele mitingului, protestatarii urmează să semneze o rezoluţie, care ulterior va fi transmisă conducerii ţării.

Sursa : newsmoldova.md