Explicatia femeii care a venit cu vin si rosii la monumentul lui Stefan cel Mare de Ziua Limbii Romane

O cheamă Lidia și este supărată pe autorități, așa că a venit să-și spună păsul la monumentul lui Ștefan cel Mare, chiar de Ziua Limbii Române.

Este vorba despre o femeie originară din raionul Drochia, care în dimineață zilei de 31 august a întins un ștergar și a pus câteva farfurii cu bucate, câteva sticle cu vin și niște pahare chiar la monumentul marelui domnitor.

Femeia spune că prin gestul său a vrut să-l onoreze pe Ștefan cel Mare, care „iubea țuica”, dar și să transmită un mesaj guvernării. „Am vrut să le arăt la ce am ajuns: să măncăm doar roșii și pâine”, a spus ea.

Potrivit femeii, polițiștii i-au explicat că nu este permisă prezența în loc public cu băuturi alcoolice. Deși omul legii ar fi intenționat să-i întocmească un proces verbal de contravenție, femeia spune că l-a convins să n-o facă, explicându-i de ce a venit la monument. „Legile sunt făcute pentru ei, nu pentru noi, cetățenii simpli”, consideră femeia. Aceasta i-a povestit polițistului viața sa din anul 1985, de când a venit în Chișinău, iar acesta i-a scris mărturia pe o foaie. Întrebată dacă nu crede că polițistul a comis un abuz interesându-se de viața ei, femeia ne-a răspuns că omul legii ar vrea să o ajute.

Lidia susține că are o istorie bogată în acțiuni de protest, și că din această cauză a fost internată forțat, de mai multe ori, la psihiatrie.

„Vreau să le spun în față cine sunt!”. Indignată, femeia spune că a expediat în adresa Parlamentului o scrisoare, dar fără rezultat.

Amintim ca, femeie a decis să serbeze mai special Ziua Limbii Române. Chiar înainte ca la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare să depună flori Partidul Liberal, o doamnă a întins un ștergar și a pus câteva farfurii cu bucate, câteva sticle cu vin și niște pahare.

Femeia își instalase tacâmurile și bucatele chiar înainte ca PL să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Astfel, liderul PL, Mihai Ghimpu, și alți liberali și-au făcut loc printre farfurii și pahare. Mai mult, la final femeia i-a propus lui Ghimpu „vin de la Călărași”.

Explicatia femeii care a venit cu vin si rosii la monumentul lui Stefan cel Mare de Ziua Limbii Romane
Explicatia femeii care a venit cu vin si rosii la monumentul lui Stefan cel Mare de Ziua Limbii Romane

Sursa: agora.md