Ex-premierul Filat după condamnare El la închisoare va mânca pesmeți, iar soția se va distra la evenimente publiceMii de oameni s-au pronunțat pe marginea verdictului de ieri al instanței de judecată în privința fostului premier Vlad Filat.

Amintim că a fost condamnat la nouă ani de închisoare, confiscarea averii, amendă și interdicția de a ocupa funcții de conducere în stat. Unii îl compătimesc, recunoscând că a fost părăsit de prieteni, iar dușmanii l-au călcat în picioare. Alții se bucură, spunând că și-a meritat soarta. După cum se spune: „nu fura”.

Soția sa Angela Gonța, care o educă pe fiica Ekaterina și pentru care Filat a divorțat acum câțiva ani de fosta soție Sanda, tace. Nu a fost nici în instanță, nu a scris nimic nici pe rețelele de socializare (deși, de obicei e activă pe Facebook). Dar s-a aflat că în ajun ea a fost la un eveniment glamour-os dedicat celor 12 ani ai jurnalului „Vip-Magazin”. Apropo, anume la aniversarea acestui jurnal, acum doi ani, ea a ieșit prima dată împreună cu Vlad Filat, fiind însărcinată.

- M-a mirat să te văd la acest eveniment, pentru că te văd foarte rar la evenimente mondene. Cum de s-a întâmplat – un jurnalist îi pune întrebări incomode.

- Am decis să vin, m-a sunat Rodica (Ciorănică, redactor-șef Vip-Magazin), îl cunosc bine și pe Sergiu Gavriliță, am locuit într-un cămin.

Apoi cei doi cochetează un pic, iar jurnalistul îi face complimente Angelei Gonța, spunând că e foarte senzuală, după care o întreabă ce planuri are pentru această vară.

-Vreau să merg în concediu, ca toată lumea, a spus Angela;

- Vreo destinație exotică?;

- Încă nu am hotărât.

Amintim că în octombrie anul trecut după vânătoarea umilitoare a lui Usatîi la Parlament, lui Filat i-a fost retrasă imunitatea parlamentară și a fost reținut. A fost acuzat de exces de putere. Principalul martor a fost omul de afaceri Ilan Shor, Filat fiind arestat în baza depozițiilor acestuia. Acesta a povestit despre mită în valoare de 250 de milioane de dolari și alte cadouri.

Filat s-a ținut până la urmă. Uneori glumea. Și-a exteriorizat dragostea față de mamă, tată, copii, Angela Gonța. A promis că va face dezvăluiri care vor arunca în aer toată societatea moldovenească. Dar nu a vorbit. Apoi a intrat în greva foamei, a căzut în leșin. Iar luni, când îi era citit verdictul, nebărbierit și slăbit, parcă se ruga. Așa și nu a spus nimic în fața camerelor de luat vederi, declarând că își va căuta dreptate la CEDO și că are încredere în poporul Republicii Moldova.

Nici procurorii nici avocații nu sunt satisfăcuți de verdict: ei vor ataca hotărârea, unii pentru ca pedeapsa să fie majorată, alții ca să fie micșorată. Iar în istorie Filat a intrat deja ca primul premier condamnat pentru corupție. Înălțarea spectaculoasă și căderea umilitoare pot fi o lecție pentru alții: „Oprește-te, viața e prea scurtă ca să ți-o petreci în închisoare”.

Sursa : democracy.md