Duma de Stat va discuta în martie facilitarea acordării cetățeniei ruse pentru „compatrioții care locuiesc în afara Federației Ruse”Duma de stat a Federaţiei Ruse are programate pentru luna martie audieri cu privire la facilitarea acordării cetățeniei ruse pentru „compatrioții care locuiesc în afara Federaţiei Ruse”, a declarat liderul regiunii separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski, care a anunțat că va participa personal la aceste audieri. 

Krasnoselski speră că în aprilie-mai vor fi înaintate de deputații ruși și inițiativele legislative corespunzătoare, care vor facilita inclusiv acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană născuți după 1 ianuarie 1992 și celor care au acum o altă cetățenie. Subiectul a fost discutat de delegația transnistreană care a vizitat Moscova săptămâna trecută, iar în Duma de Stat a Rusiei a fost creată o comisie specială care elaborează modificări la legislația cu privire la acordarea cetățeniei ruse, a mai declarat Vadim Krasnoselski. Rusia spune că are în regiunea transnistreană 180 mii de cetățeni, dintr-o populație estimată de statisticile oficiale de la Tiraspol la peste 475 mii. Chişinăul susține că în regiunea transnistreană nu ar locui mai mult de 350 mii de persoane. 

Sursa: timpul.md