Dorin Chirtoaca mesaj pentru Maia Sandu si Andrei Nastase dupa Rezolutia PE

Liberalul Dorin Chirtoacă, fostul primar general al Chișinăului, compară R. Moldova cu un pacient „bolnav de cancer”, după constatările făcute de eurodeputați în Rezoluția aprobată pe 5 iulie curent în Parlamentul European.

„Diagnoza dată Republicii Moldova este cancer: lipsa independenței justiției, mimarea investigării furtului miliardului, votul „mixt”, restricționarea presei libere etc. Cancerul a ajuns la metastază. Iar pacientul, R. Moldova, a ajuns să fie izolat. Caracatița cancerului înaintează, se extinde și refuza orice tratament: chimioterapie de la UE sau intervenție chirurgicală prin alegeri la Chișinău sau proteste. Celulele vii (care urmează a fi de rezistență în fiecare localitate etc.) au rămas puține, mai ales că multe dintre ele deja au plecat în alte organisme, mai sănătoase și mai continuă să plece. După cum știm, cancerul, în mod inevitabil răpune orice organism uman”, compară Chirtoacă.

Fostul primar, care ar urma să preia șefia Partidului Liberal în câteva luni, se întreabă cum rezolvăm problema cancerului R. Moldova, „dacă celulele vii și sănătoase, pe lângă faptul că sunt puține, mai sunt și răzlețite?”.

„Poate totuși este cazul să se unească toate formațiunile politice, toate forțele din societate, toate CELULELE?! Maia, Andrei, poate analizând lucrurile prin prisma medicală și a cancerului uman, situația o sa fie mai clară?”, este mesajul adresat de Chirtoacă liderilor opoziției care au constituit Mișcarea de Rezistență Națională și au protestat la Chișinău după invalidarea alegerilor din capitală.

Anterior, Dorin Chirtoacă s-a plâns că nu este lăsat să urce pe scena protestelor, iar liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, i-a reproșat acestuia că „a fost la guvernare alături de Plahotniuc” și ar face mai bine „să stea printre oameni”.

Totuși, fostul primar a avut un sfat pentru Mișcarea de Rezistență Națională: pentru a deveni „ceea ce s-a intitulat a fi”, din ea trebuie să facă parte toate partidele politice antiregim, organizații neguvernamentale cunoscute pentru promovarea democrației, a statului de drept, a dreptulor omului etc, uniuni de creație: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Muzicienilor etc., primarii și consilii raionale din teritoriu care rezistă în fața regimului, personalități din toate domeniile, instituții de stat care nu acceptă regimul și care sunt gata să se ridice împotriva lui: de la grădinițe, școli și spitale până la Academia de Științe, agenti economici privați strangulați de regim, precum toți ceilalți și apoi să urmeze „acțiuni prin care să fie ridicat întreg poporul”.

„R. Moldova este azi un stat izolat. UE este alături de noi, dar nu se va putea răscula în locul nostru. Doar prin consolidarea tuturor forțelor sănătoase din societate, uniți, vom putea învinge!”, crede liberalul Dorin Chirtoacă.

Sursa: ziarulnational.md