dodon-regele-minciunilorÎn ultimii 25 de ani Basarabia a cunoscut mai mulţi preşedinţi de ţară. Şi toţi patru, Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Nicolae Timofti au avut o carieră de admirat în perioada sovietică.  Toţi patru au activat întrun sistem politic, unde demagogia, mistificarea, corupţia erau o normă a modului de viaţă  al epocii. Cine era capabil să ridice în slăvi sistemul, conducătorii regimului sovietic, acela avansa pe scara ierarhică, fiind răsplătit de sistem pentru servilism şi supunere oarbă. Igor Dodon este copilul fidel al timpului sovietic,  face parte din casta sovietică, care deţine monopolul puterii  în R. Moldova, iar pierderea puterii ar fi pentru aceasta o catastrofă, iată de ce armata asta de satrapi bolşevici au recurs şi vor recurge la cele mai josnice metode, înşelăciuni şi falsuri doar pentru a-şi păstra privilegiile de boiernaşi parveniţi, chiar cu riscul de a-şi vîntura propriul popor în cele patru colţuri ale luimii. Igor Dodon acest carierist şi profitor este şansa huntei sovietice de a se menţine pe orbita Federaţiei Ruse care le garantează  poziţia socială de stăpîni absoluţi peste un popor de robi, care aşteaptă mila stăpînilor de azi. A minţi, a înşela, a fura, a corupe, a fi corupt este esenţa vieţii lui Igor Dodon. El i-a întrecut pe toţi şefii lui prin lăcomia sa proverbială şi în a-şi atinge scopul printrun arsenal de minciuni din cele mai cinice, pe care l-ar invidia Machiavelli însuşi, părintele politicii moderne.

Prezentăm mai jos o serie de argumente care confirmă caracterul venal şi fals al politicianului Igor Dodon.

MIHAI CIUBOTARU

Argumentul  1

“Cine urmareste evolutia alegerilor prezidentiale din Republica Moldova stie ca prorusul Dodon a fost foarte aproape sa castige din primul tur (48%). Teoretic, luand in calcul voturile (6%) partidului infiintat de aproape penalul Usatîi (pe numele sau au fost emise mandate de arestare pentru frauda si tentativa de omor), Dodon are fotoliul de presedinte ca si asigurat.

Norocul sau este electoratul prorus din Moldova – minoritatile rusofone, românii pierduti in moldovenism de tip Republica de la Balta sau pur si simplu ”devoratorii” de stiri de pe canalele rusesti. (Minoritati in sens ca nu neaparat etnicii rusi: in mod ciudat, minoritatile din Moldova nu sunt doar proruse, dar si rusofone, rusificarea fiind vazuta, mai ales printre gagauzi, ca un act de ”civilizare”).

Electoratul lui Dodon este intransigent in ceea ce priveste orientarile geostrategice, pentru el Europa inseamna – propaganda gay, legalizarea sodomiei, incurajarea zoofiliei, decaderea moravurilor în general si teroristi islamisti. ”Oamenii” ăștia nu mai trebuie convinsi de nimic. Ar fi votat si cu Satana, daca le promite apropierea de lumea care declara ca vrea sa îi ”elibereze”.

Așa ca, e foate ciudata turnura aparent europenista pe care Igor Dodon a afisat-o imediat dupa anuntarea rezultatelor primului tur.

Într-un interviu acordat postului Europa Liberă, candidatul socialiștilor la președinția Republicii Moldova a spus că va continua colaborarea cu Uniunea Europeană, România și cu Statele Unite.

Citat din Dodon:

”Da, sunt pentru parteneriat strategic și relații bune cu Federația Rusă. De ce? Pentru că avem nevoie de piața rusă și trebuie să rezolvăm problemele migranților, care sunt sute de mii în Federația Rusă. Însă aceasta nu înseamnă că trebuie să apară o cortină de fier pe Prut. Lucrul acesta nu putem să ni-l permitem, pentru că în Uniunea Europeană, de asemenea, muncesc câteva sute de mii de cetățeni moldoveni, avem exporturi spre Uniunea Europeană. Parteneriatul trebuie să continue”

Totusi, ce se preface ca nu intelege Dodon este ca Rusia nu mai este partenerul Occidentului. Ea se afla in regim de sanctiuni, este un stat paria, cu care deruleaza afaceri si alianțe doar autocrati si tirani (gen Maduro, Assad, Khamenei, Kim Jong-un etc.). Rusia nu mai accepta in preajma sa pe cineva care sa stea cu fundul in doua barci. A ținut in anii 90, cand se vedea partenerul Occidentului, nu mai ține acum.

Prin urmare, cat de seducator n-ar fi noul ambalaj in care se prezinta Dodon – si capra satula si varza intreaga nu s-a vazut inca. Europenismul lui Dodon este o alta minciuna in stilul discursului Kremlinului, care una spune și alta face.( Sursa: paginaderusia.ro )

Argumentul 2

“Dezbatere încinsă între candidaţii în turul doi la prezidenţiale. Candidatul unic al forţelor antioligarhice, Maia Sandu, l-a pus la zid pe Igor Dodon, în cadrul primei confruntări cu el, cerându-i socoteală pentru toate minciunile tirajate de echipa sa, dar şi pentru relaţiile acestuia cu oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Preşedinta PAS a enumerat cele mai grave minciuni despre ea, publicate chiar în ziarul de partid al socialiştilor. „O minciună e că am dat acordul ca migranţi din Siria să vină în RM. Altă minciună e că voi sprijini căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Alta – că voi închide biserici. Vă asumaţi public că spuneţi minciuni electoratului? Nu am văzut niciodată un om mai mincinos! Imaginaţi-vă cum se va comporta din postura de preşedinte, dacă el, în campanie, spune doar minciuni”, a declarat Maia Sandu, la dezbaterile de la Pro TV.

În replică, Dodon nu a găsit ce să răspundă şi a schimbat subiectul. „Ce credeţi despre statalitate?”, s-a interesat Dodon.

„Eu cred că un stat nu poate fi considerat independent, atât timp cât se află o armată străină pe teritoriul său. Dacă sunteţi aşa de bun prieten cu Rusia, o să cereţi retragerea armatei a 14-a de pe teritoriul RM?”, a răspuns Maia Sandu.

Şi aici Igor Dodon a fugit de răspuns. „Sunteţi pentru unirea RM cu România sau nu?”, a întrebat liderul socialiştilor. „Nu România are armată pe teritoriul RM. Dodon spune deschis că va face federalizare fără să ne întrebe. Eu vă spun că orice decizie se va lua cu acordul oamenilor”, a declarat Maia Sandu.

Liderul socialiştilor a schimbat din nou subiectul, atingând tema minorităţilor sexuale. „De ce vă susţin persoanele gay? Aveţi ceva cu ei?”, a spus Dodon.

„Eu zic să-i întrebaţi pe ei. Şi să-l mai întrebaţi ce crede şi pe mitropolit, care mi-a scris în perioada în care eram ministru. Eu sunt creştină. Restul sunt minciuni. Nu ca dvs., care mergeţi la biserică să faceţi poze”, a răspuns Maia Sandu.

Igor Dodon, din nou, a fost surprins fără cuvinte la el, aşa că a declarat că, dacă va deveni preşedinte, va anula legea privind asigurarea egalităţii de şanse.

Candidatul unic al forţelor antioligarhice l-a întrebat pe contracandidatul său şi despre relaţiile cu Vladimir Plahotniuc.

„Iată dl Dodon spune că va lupta cu oligarhii. Să ne spună dânsul pentru ce merite deosebite a zburat cu avionul lui Plahotniuc. Nu oricine zboară cu avionul privat al lui”, l-a întrebat Maia Sandu pe Dodon.

După multiple abateri de la subiect, la insistenţele Maiei Sandu, Dodon s-a văzut nevoit să „recunoască” parţial. „A fost un singur zbor la Odesa, la invitaţia unor prieteni, în 2011. Am mers cu soţia. Cei care m-au invitat au plătit”, a spus Dodon, deşi o investigaţie RISE Moldova a dezvăluit că liderul PSRM a zburat de cel puţin patru ori cu avionul lui Plahotniuc.

Igor Dodon a încercat să tirajeze o minciună chiar în direct, arătând o poză în care Maia Sandu votează ceva. „Aţi votat pentru Candu, în funcţia de preşedinte al Parlamentului”, a spus-o Dodon, ca pe un adevăr demonstrat, însă încercarea i-a fost zădărnicită. „Poftim, încă o minciună. Votul a fost secret, iar dvs. aţi luat pur şi simplu o altă poză”, a explicat Maia Sandu.

Candidatul unic al forţelor antioligarhice a menţionat şi faptul că, în perioada în care Igor Dodon era ministru al Economiei, numărul angajaţilor în RM s-a redus cu 130 de mii de oameni. „O parte au plecat din ţară, o altă parte au rămas fără locuri de muncă”, a spus Maia Sandu.

„Merită reforma în educaţie viaţa unui copil?”, a schimbat, din nou, Dodon subiectul. „O altă minciună spusă foarte tragic de dl Dodon. Sunt minciuni crase şi e foarte urât ceea ce faceţi”, a spus Maia Sandu.

„Sunteţi un mincinos şi nu puteţi răspunde nimic decât minciuni. Casa în care locuiţi, în 2015, avea o sută şi ceva metri pătraţi, iar, în 2016, are deja peste 400 de metri pătraţi. Aţi minţit în declaraţia de avere anul trecut? Şi de unde aţi luat bani pentru ea?”, a mai întrebat Maia Sandu.

„Am luat un credit de la o bancă privată”, a răspuns Igor Dodon. „Da, de la banca lui Plahotniuc”, a explicat Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu l-a acuzat pe Igor Dodon de faptul că s-a împotrivit iniţiativei de a permite studenţilor să voteze în localităţile în care îşi fac studiile.

„Ca nişte laşi, împiedicaţi votul studenţilor”, i-a reproşat Maia Sandu lui Igor Dodon. Acesta, la rândul său, a spus că studenţii „ţin minte bacalaureatul”, sugerând că n-o vor susţine pe Maia Sandu. „Atunci, de ce nu aţi susţinut, dacă sunteţi sigur că nu mă votează pe mine?”, a întrebat Maia Sandu. „Ascultaţi-mă pe mine…”, şi-a început Dodon replica. „Da-da, ascultaţi un plagiator”, i-a tăiat-o din scurt Maia Sandu.

„Acest personaj nu a răspuns la nicio întrebare privind problemele sale de integritate. Şi nu o spun eu, ci presa de investigaţie, instituţii credibile. Igor Dodon se ţine doar de bârfe şi minciuni. Un preşedinte al oamenilor cinstiţi trebuie să aibă curaj să lupte cu mafia. El face parte din echipa lor din 2005 şi mereu a acţionat în beneficiul lor. Nu a întreprins măsuri atunci când s-a aflat în funcţie publică, nu mai vorbesc despre perioada de aflare în opoziţie. Igor Dodon nu poate să fie preşedinte al tuturor, el poate doar să sperie, să mintă şi să divizeze. Eu am demonstrat că sunt responsabilă şi spun lucrurilor pe nume. În această campanie am demonstrat, eu şi colegii mei, mult bun simţ. Am reuşit cu resurse mici, fără minciuni. Oamenii ştiu să facă diferenţa între oameni oneşti şi corupţi”, a punctat Maia Sandu.( Sursa: jurnal.md)

Argumentul 3

„Igor Dodon este un fel de „uniune vamală”. Precum uniunea este o pătăranie, așa este și Dodon”. Sunt cuvintele unui fidel cititor al TIMPULUI care, cu cât mai mult se apropie alegerile, cu atât mai insistent ne roagă să amintim alegătorilor ce fel de poamă a fost Dodon, când s-a aflat la guvernare. Deşi cunoaștem multe și mărunte pătăranii despre liderul PSRM, noi nu vom publica date neverificate, ci doar vom prezenta unele informaţii care au apărut în presă şi care arată prin ce s-a manifestat cel care astăzi promite raiul lui Putin pe pământ în anii când putea și el să schimbe ceva spre bine în R. Moldova.

Prima minciună – Uniunea Vamală

Cea mai gogonată minciună a lui Igor Dodon este însăși opțiunea sa pentru Uniunea Vamală, după ce în 2011 îi acuza pe adepții acesteia de neprofesionalism, deoarece RM nu are hotar comun cu niciun stat din așa-zisa uniune. Deşi spunea atunci că este o utopie să vorbim despre aderarea țării noastre la Uniunea Vamală, astăzi Dodon ne asigură că aceasta este singura șansă a Moldovei. Dar să nu uităm că în vremea aceea el ieșise din PCRM, era certat cu Voronin și se linguşea pe lângă guvernarea AIE. Nu degeaba s-a scurs un an şi Dodon a votat pentru Nicolae Timofti ca președinte.

A doua minciună şi schimbarea măştilor

Dar înainte de acest vot, Dodon a vociferat a doua mare minciună, precum că Timofti ar fi trecut testul statalității inventat de socialiști. Pentru orice minte, însă, e limpede că șeful statului nu putea să-i promită lui Dodon că va vorbi „moldoveneasca”. Ulterior, fostul consilier al ex-premierului Vlad Filat, Renato Usatîi, anunța că acest test a reprezentat, de fapt, un simplu vot cumpărat. Potrivit lui Usatîi, prima tranşă primită de către Dodon de la Filat pentru a-l vota pe Timofti ar fi fost de 600 de mii de euro.

Să fi fost aşa, nu excludem că Dodon ar fi căutat în continuare să-și umple buzunarele din contul AIE. Şi că, apropiindu-se alegerile, el și-ar fi dat seama că nu mai poate spera la pomenetele proeuropenilor și ar fi decis să cerșească de la Kremlin. Pentru aceasta trebuia să-și schimbe repejor masca și să promoveze aderarea la Uniunea Vamală, în care puțin probabil că el însuși crede.

O minciună nevinovată

Mie însumi el mi-a spus o minciună de care am râs cu plăcere. Când în RM abia se auzea de Renato Usatîi, l-am întrebat pe Dodon dacă îl cunoaște pe acesta. Şi Dodon a răspuns că l-a văzut o singură dată, prin 1993-1994, când Usatîi s-ar fi adresat la el ca om de afaceri. În acea perioadă, însă, Renato era elev la școală…

E adevărat că fiecare politician minte și că însăși politica este o mare și umflată minciună. Şi, dacă toţi ne amăgesc, n-ar fi corect să ne luăm doar de Dodon. În orice caz, totuşi, contează esența și consecințele minciunii, cu care un politician îşi prostește alegătorii.

A sărăcit ţara cu 160 mln. de lei prin înstrăinarea hotelului „Codru”

Observăm că actualmente Dodon se bate cu pumnul în piept că vrea o Moldovă fără oligarhi, referindu-se la Vlad Filat și Vlad Plahotniuc. Dar, în 2008, când hotelul „Codru” a fost cumpărat de la stat cu bănuți de o firmă a lui Plahotniuc, Dodon era ministru al Economiei. Ulterior, Curtea de Conturi a constatat că, în urma acestei tranzacţii, statul a fost prejudiciat cu 160 de mln. lei (!). Fireşte, el a declarat presei că nu știe pe mâna cui a ajuns hotelul, deşi despre aceasta știa toată guvernarea comunistă şi presa. Numai Dodon, neprihănitul, habar nu avea…

…cu 6 miliarde prin importurile ilicite de carne

Liderul PSRM se făcea că nu știe nimic nici despre „mafia cărnii”, care se zice că înfloreşte şi astăzi, dar care a fost constituită în 2006, când el devenise ministru. Oricum, anume atunci comisia care elibera autorizaţii pentru import a fost transferată din subordinea Ministerului Agriculturii în cea a Ministerului Economiei, iar directorul adjunct al agenției care elibera licențele era fratele său, Alexandru Dodon. Şi de atunci importul de carne în RM a fost monopolizat de câteva firme, de unde carnea ajungea la producătorul final printr-un șir de intermediari și SRL-uri-fantomă. Potrivit Fiscului, aceste importuri nu erau înregistrate în baza lor de date şi pentru ele nu se calcula nici TVA, nici impozitul pe venit. Astfel, fabricile de mezeluri erau împinse spre faliment, iar pierderile la bugetul de stat atingeau cifra de 2 miliarde de lei pe an. Dacă Dodon a fost ministru timp de trei ani, rezultă că prejudiciile aduse cetăţenilor, inclusiv alegătorilor săi, au constituit 6 mlrd. de lei.

…cu 3,5 milioane de lei prin IEFS

Tot 2006, Ministerul Economiei şi Academia de Ştiinţe (AŞM) au fondat Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS), prin care Dodon şi apropiaţii săi au sustras de la stat 3,5 milioane de lei. Printre salariaţii instituţiei se numărau cercetători români pe care nimeni nu i-a văzut, „suflete moarte”, dar şi ex-consiliera lui Voronin, Oxana Domenti, şi, fireşte, Igor Dodon. El ridica lunar de aici câte 6000-7000 lei, plus suplimente consistente, delapidând în total 72,657 lei, bani publici. În 2009, când instituţiile de drept s-au autosesizat în această privință, Dodon și-a schimbat macazul, a cerut desfiinţarea IEFS şi s-a grăbit să întoarcă banii însușiți ilegal. Institutul efectua şi achiziţii publice, în urma cărora în contabilitate erau trecute preţuri duble sau triple, sau echipamentul procurat dispărea.

…cu 100 mii lei prin „Floare-Carpet”

În campaniile electorale din 2009, când avea de profitat din victoria PCRM în alegeri, Dodon a dat indicaţii şefilor ÎS „Floare-Carpet” să ofere gratis covoare pentru alegători în sumă de peste 100 de mii de lei. Întreprinderea i-a pus la picioare 251 metri de covor, ne spuneau conducătorii întreprinderii. Situaţia i-a nemulţumit pe unii angajaţi, în special pe fostul contabil-şef , care a fost demis pentru că a refuzat să execute aceste ordine. Cei care se împotriveau erau chemaţi la covor și întrebaţi: „Tu ce, mergi împotriva lui Dodon?”.

Ne-a vândut „Moldova” şi a vrut să ne lase fără consulat la Odesa

Dacă Dodon are alegători care odinioară se odihneau fericiţi la Sanatoriul „Moldova” din Odesa, ei ar fi bine să ştie că au pierdut această plăcere pentru totdeauna tot din cauza lui. Sanatoriul, care era una din cele mai scumpe proprietăţi ale RM, a fost înstrăinat la un preţ derizoriu în anul 2008, când el era viceprim-ministru, în guvernul condus de Zinaida Greceanâi – capul de listă al socialiştilor. Opera a fost comună, căci „Moldova” a fost scoasă la vânzare printr-o simplă hotărâre a executivului. Peste cinci zile, a avut loc licitaţia, în două etape, la care au participat şase firme, dar a fost desemnată ca şi câştigătoare cea mai proastă ofertă. Aceasta îi aparţinea firmei „SDY-Invest Grup”, fondată în ajunul licitației și cu un capital social de 5400 de lei. Chiar dacă prețul real al sanatoriului depăşea un miliard de dolari, „SDY-Invest Grup” s-a obligat să plătească 72 mln. lei, dintre care 50% – până la semnarea contractului, iar restul – în rate, timp de trei ani. Ulterior, Procuratura Generală a constatat că firma respectivă a prezentat la licitaţie scrisori false de la o bancă din Odesa, care garanta achitarea acestei sume. Realmente, până în 2011, au fost achitate doar 36 mln. de lei. Dodon s-a implicat personal în sprijinul cumpărătorului, solicitând autorităţilor ucrainene să susţină firma pentru a-şi înregistra dreptul de proprietate asupra bunurilor cumpărate. Culmea este că printre aceste bunuri figura şi clădirea Consulatului RM din Odesa! Deşi Dodon spune că a fost o greșeală, reprezentanții Ministerului de Externe afirmă că au reuşit cu greu să păstreze în proprietate edificiul consulatului, după ce noii stăpâni ai sanatoriului le cereau să părăsească edificiul.

Ceilalţi participanţi la licitație, care au încercat să-şi facă dreptate, s-au trezit ameninţaţi şi persecutaţi. Unii au fugit din ţară, alţii au murit. Fratele unuia dintre cei decedați își amintește: „Fratele îmi spunea că şi un deputat din rada ucraineană a vrut să cumpere Sanatoriul „Moldova”, dar i s-a cerut de la Chişinău un avans de 20 mln. USD. Omul a plătit, dar n-a primit nimic. După decesul fratelui, au început să-mi închidă firmele. Voiau să mă aresteze, eram presat de peste tot şi am fugit din ţară. Un an de zile m-am ascuns în Ucraina”.
În 2010, când procuratura a solicitat rezilierea contractului şi reîntoarcerea sanatoriului în proprietatea RM, reprezentanții firmei „SDY-Invest Grup” au motivat că nu pot achita restul sumei…

Minciuna capitală, neobservată de electoratul lui Dodon

Nu e poveste, ci realitate. Peste jumătate de an de la înstrăinarea „Moldovei”, Igor Dodon declara senin că „rezultatele privatizării proprietăţii publice sunt un semn al stabilităţii politice și economice” şi că „potenţialii investitori sunt atraşi de asigurarea accesului tuturor doritorilor la licitaţii”. Şi aceasta în condiţiile în care, în timpul cât el conducea Ministerul Economiei, au fost înstrăinate la un preţ de nimic şi hotelurile „Naţional” și „Struguraş”. Deşi nici de data aceasta cumpărătorul nu și-a onorat obligațiunea asumată în termenii stabiliţi, Dodon nu a reziliat contractul, ci, dimpotrivă, l-a prelungit. Tot atunci a fost vândută ilegal clădirea Circului către o firmă offshore din Cipru şi Centrul Naţional de Tineret din Parcul „Valea Trandafirilor”.

A jucat pentru Tripăduş în cazul furtului întreprinderii „Mioara”

Scriam mai sus că toţi politicienii mint, îndeosebi în campaniile electorale. În aceeaşi măsură, trebuie să recunoaştem că, cel puţin în Moldova, toţi politicienii ajunşi la guvernare fură. Ne fură toţi, în timp ce ne surâd ca unor idioţi şi ne asigură că ne doresc binele. Însă Igor Dodon şi aici pare a fi o excepţie – el a participat la ștergerea urmelor unor infracțiuni încă până a fi la putere…

În 2010, TIMPUL a publicat o investigaţie despre privatizarea ilicită a uneia din cele mai cunoscute întreprinderi de blănuri din URSS, „Mioara” din Bălți, de către Anatolie Tripăduș, care în prezent este condamnat la 15 ani de pușcărie. Prin 2003-2004, când procurorii au pus ochii pe el, Tripăduș a vândut 75% din acțiunile întreprinderii unei firme, „Utan-Rat”, condusă oficial de turcul Catal Refic. Porcăria constă în faptul că, la acel moment, Catal nu era în Moldova și, din numele său, semna un alt cetățean turc, care recunoaște că a fost forțat să se prezinte cu un pașaport fals, după ce fusese ținut ostatic într-un subsol și torturat de către oamenii lui Tripăduș. În scurt timp, „Utan-Rat” ar fi vândut pachetul de acțiuni către patru persoane, care, la rândul lor, le-au înstrăinat altor patru persoane. Urmărirea penală a constatat că cei opt „cumpărători” au fost persoane interpuse, care nu au nicio treabă cu „Mioara”. Aceste ultime două tranzacții, care au ajutat infractorul să șteargă urmele infracţiunii în încercarea de a deposeda statul de o serioasă întreprindere, au fost efectuate de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în persoana lui Dodon. Mai mult, vânzarea a fost efectuată fără ştirea Departamentului Privatizării, deşi legislaţia interzice categoric acest lucru.

Şi-a trădat propriul partid?

Amintesc printre altele că, după ce Dodon s-a certat cu Voronin şi a devenit nacialnicul socialiştilor, fondatorii acestui partid Valentin Krîlov și Veronica Abramciuc au declarat că el a supus partidul unui atac raider. Şi că, înainte de ultimele alegeri locale, când doi ucraineni au fost reţinuţi pentru clonarea gazetelor TIMPUL şi „Ziarului de Gardă”, ofiţerii de urmărire penală au descoperit la aceştia materiale promoţionale în favoarea lui Igor Dodon şi contra tuturor concurenţilor săi.

„Pentru el contează doar să câştige”

Fie laie, fie bălaie, totuşi Igor Dodon se prezintă în faţa alegătorilor săi enigmatici şi cuminţi ca un băiat de la ţară, care își iubește țara. Am văzut cu toţii mai sus cât câştigă ţara din dragostea lui Dodon. Tot din dragoste de țară, se pare, el și-a ridicat un palat la Buiucani, pe care nici făcătorii de minuni nu l-ar putea construi din salariul oficial al liderului socialist. Din aceeaşi iubire, credem, acum trei ani el avea vreo 10 mașini. Numai din dragoste de țară, el putea să şi-l ia în echipă pe ex-ambasadorul Moldovei la Moscova, Andrei Neguță, care anunţase că „retragerea înainte de termen a ostaşilor ruşi din Transnistria reprezintă un pericol pentru RM”, dar şi pe Fiodor Găgăuz, care optează pentru proclamarea independenţei UTA Gagauz-Yeri. Iată cum îl descrie pe Dodon ex-premierul Vasile Tarlev, care cu siguranţă îl cunoaşte foarte bine: „El își umflă buzunarele și nu-l interesează dacă falimentează vreun agent economic. Pentru el contează doar să câștige”.

De aceea, mâine sau poimâine, dacă Dodon va pierde alegerile şi va trece de partea NATO și Uniunii Europene, nu va fi de mirare. Deocamdată, cea mai scumpă minciună pentru el este UV, care este o capcană minunată pentru electoratul de stânga. În lupta năstruşnică pentru putere, care-i poate asigura şi bani, Igor Dodon se va ţine morţiş de această idee cel puţin în următoarele două săptămâni.

Un articol de: Pavel Păduraru

Sursa : basarabialiterara.com.md