Dodon Eu nu vreau ca Moldova să fie provincie românească sau gubernie ruseascăPentru a scăpa de corupția din sistem, Moldova trebuie să păstreze relațiile cu Uniunea Europeană, iar pentru a avea deschidere la piața Rusiei, țara noastră nu trebuie să înghețe dialogul cu Moscova.

Declarația aparține liderului PSRM, Igor Dodon, și a fost făcută într-un interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit lui Dodon, Moldova nu trebuie să fie o zonă de poligon unde europenii sau rușii să-și testeze interesele.

„Eu nu am văzut care sunt cerinţele Rusiei. Eu acum vorbesc de ce avem noi nevoie. Noi, moldovenii, avem europenii, avem ruşii. Între ei eu nu vreau ca noi să fim o zonă de poligon unde să-şi testeze unii sau alţii interesele. Eu nu vreau ca Moldova să fie provincie românească sau gubernie rusească. Pe mine mă interesează ca Republica Moldova să se dezvolte mai departe”, a declarat Igor Dodon.

Așa că, Moldova trebuie să mențină relațiile de colaborare atât cu UE, cât și cu Federația Rusă.

„Nouă ne trebuie să păstrăm relaţiile cu Uniunea Europeană, pentru că sunt unele relaţii pe unele domenii unde noi avansăm bine, fără partenerii din UE noi nu ne clarificăm cu justiţia aceasta coruptă, cu corupţia din organele de stat, cu unele reforme. Dar avem nevoie de piaţa din Federaţia Rusă”, adaugă liderul PSRM, Igor Dodon.

Sursa : unimedia.info