Bursele vor fi majorate cu doar 5 la suta. Elevii si studentii vor primi cu cateva zeci de lei mai mult

Bursele studenților vor fi majorate cu 5%. Un proiect în acest sens, elaborat de Ministerul Educației, a fost aprobat în cadrul ședinței de Guvern. Reprezentanții ministerului spun că implementarea proiectului nu necesită cheltuieli suplimentare.

Potrivit proiectului, majorarea cu 5% a burselor are loc pentru susținerea materială a elevilor și studenților, dar și motivarea performanțelor academice ale tinerilor.

Astfel, bursa pentru studenții de ciclul licență urmează să fie majorată după cum urmează:
– categoria I – 840 lei;
– categoria II – 715 lei;
– categoria III – 660 lei.

Bursa masteranzilor va fi majorată până la 900 de lei, iar bursa socială în universități va fi de 440 de lei. Rezidenții medicali în primul an vor primi 1100 lei, în al doilea și al treilea an – la 1220 lei, în al patrulea și al cincilea an – 1265 lei.

Bursele vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2018, iar studenții vor primi diferența de bani odată cu intrarea în vigoare a hotărârii.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, la începutul anului de studii 2017-2018, numărul studenţilor era de 65 de mii, înregistrând o diminuare cu aproximativ 9 mii, comparativ cu anul de studii precedent.

Bursele vor fi majorate cu doar 5 la suta. Elevii si studentii vor primi cu cateva zeci de lei mai mult

Sursa: tv8.md