Curtea Constitutionala sesizata de deputatul Sergiu Sarbu

Deputatul democrat Sergiu Sârbu a depus joi, 4 ianuarie, o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită constatarea circumstanțelor ce justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în vederea promulgării legii prin care au fost aduse modificări la Codul Audiovizualului, acțiune refuzată repetat de către președintele ţării Igor Dodon, transmite IPN.

În sesizare se menționează că prin refuzul deliberat al președintelui Republicii Moldova de a executa obligația constituțională de promulgare a legii, care a fost votată repetat de către Parlament, este creat un blocaj instituțional. Sergiu Sârbu a cerut examinarea sesizării în regim de urgenţă.

Serviciul de presă al Curții Constituționale anunță că sesizarea va fi examinată vineri, 5 ianuarie, la ora 10.30.

Și președintele Igor Dodon a sesizat, tot joi, Curtea Constituțională în privința examinării constituționalității prevederilor legii în cauză.

Prin modificările operate la Codul Audiovizualului se interzice transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic altele decât cele produse în statele membre ale UE, SUA, Canada și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Sursa: voceabasarabiei.md