Cum se va realiza comerțul UE-Transnistria, după semnarea Acordului de Asociere

Regimul Preferințelor Comerciale Autonome (ATP) în cadrul căruia agenții economici transnistreni se bucură în prezent de acces preferențial pe piața UE va fi suspendat în decembrie 2015. O declarație în acest sens a fost făcută de Luc Devigne, negociator principal al UE pentru Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) în cadrul unei întrevederi la Tiraspol cu Nina Ștanski.

În urma întrevederii, reprezentantul UE a constatat că „nu a fost făcut nici un progres pentru identificarea potențialelor aranjamente în cadrul cărora întreprinderile economie transnistrene ar putea continua să beneficieze de accesul preferențial pe piața UE în cadrul DCFTA”.

Luc Devigne a subliniat că după încheierea regimului ATP, agenții înregistrați în Transnistria vor putea să se bucure și în continuare de accesul pe piața UE, doar dacă Comitetul de Asociere, stabilit în cadrul Acordului de Asociere, va decide că DCFTA poate fi implementat în Transnistria, odată ce vor fi confirmate toate asigurările în acest sens din partea Republicii Moldova, care este parte contractantă în cadrul acordului.

Totodată, negociatorul principal al UE a subliniat că în cazul în care DCFTA nu poate fi aplicat în Transnistria, nu va exista nicio așa numită „blocadă”, deoarece comerțul între UE și Transnistria va continua în termeni ne-preferențiali. Aceasta presupune aplicarea taxei conform clauzei națiunii favorizate asupra bunurilor importate din Transnistria pe piața UE.

În comunicatul difuzat presei se menționează că UE a acceptat cererea Transnistriei de a continua consultațiile tehnice informale la nivelul experților, în scopul facilitării unei eventuale implementări a DCFTA în această regiune.