Crima de la Metro: Doi dintre suspecți sunt foști încasatori

Crima care a avut loc pe 30 iunie a fost planificată cu jumătate de an înainte, până în cele mai mici detalii.

Doi dintre cei patru suspecți reținuți au fost anterior încasatori și cunosc specificul acestei profesii.

Cei patru bănuiți au vârste cuprinse între 33 și 44 de ani și sunt locuitori ai capitalei. Toți au pregătire militară, însă nici unul dintre ei nu a activat în Ministerul Apărării.

„Există informații că pe 1 iulie ei planificau să participe la conflictul armat din Ucraina de partea insurgenților proruși. Liderul grupării, care este mercenar, a participat de câteva ori în asemenea conflicte, inclusiv în Caucaz”, a declarat șeful de secție al Procuraturii Generale, Corneliu Bratunov.

Presupușii atacatori au fost reținuți pe teritoriul capitalei. Oamenii legii au găsit și o parte din banii furați. Deși polițiștii au evitat să spună suma exactă, aceștia au declarat că este vorba de câteva zeci de mii de lei.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestora au fost depistate mai multe arme de diferit calibru, veste antiglonț și substanțe explozibile.

„Ei circulau liber prin țară, deoarece nu s-au gândit că omorul va fi descoperit. Se presupune că mai planificau o altă crimă în toamnă, însă informația se cercetează. Locul crimei a fost ales deoarece acolo era vorba de o sumă mare de bani. Încasatorii au mers mai întâi la alte magazine, iar Metro 2 era punctul final”, a declarat șeful Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug.

Polițiștii au constatat că liderul acestei grupări era obsedat de arme. Astfel, arsenalul descoperit într-un garaj în Anenii Noi, inclusiv armele care au fost folosite la comiterea crimei erau aduse din Transnistria.

Nici unul dintre suspecți nu are antecedente penale. Liderul grupului ar fi fost anterior cercetat în două cauze penale, însă vina nu i-a fost demonstrată.

Totodată, forțele de ordine nu exclud faptul că din grupare fac parte și alte persoane, însă acestea urmează să fie identificate.

Suspecții au fost reținuți pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă cel puțin 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

 

Sursa : Jurnal.md