Conducerea unei firme importatoare de petrol, suspectată de delapidări de MILIOANEDirectoarea unei firme importatoare de produse petroliere şi doi subalterni ai săi sunt suspectăţi de delapidări de 50 de milioane de lei. Potrivit Poliţiei Capitalei, banii au fost transferaţi în conturi off-shore din Marea Britanie.

Autorităţile din ţara noastră au fost sesizate de exportatorii străini, parteneri ai firmei implicate în schema delapidărilor.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar poliţia a ridicat de la sediul firmei 50 de cutii cu documente contabile care for fi analizate de angajaţii poliţiei de combatere a fraudelor economice pentru a întocmi rechizitoriile pentru judecată.

Femeia de 49 de ani şi bărbaţii de 48 şi 42 de ani nu-şi recunosc vina.

Ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei Adrian Jovmir a declarat că firma semna contracte cu persoane fizice şi juridice prin care se obliga să le livreze cantităţi mari de motorină, dar nu-şi mai îndeplinea obligaţiunile. Sumele – între 100 şi 200 de mii de lei - erau achitate de clienţi în avans. 

Poliţia are înregistrate trei plângeri de la clienţi înşelaţi de către superiorii reţinuţi aii firmei petroliere.

Dacă li se va demonstra vina, cei trei riscă de la 8 la 15 ani de puşcărie pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.

Sursa : Publika.md