Cod galben de schimbare bruscă a vremiiServiciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi Cod galben de schimbare bruscă a vremii pe întreg teritoriul ţării, valabil până pe 10 februarie, în legătură cu deplasarea unui ciclon sudic în apropierea teritoriului R. Moldova.

Temperaturile aerului vor scădea considerabil, vor cădea precipitații abundente sub formă de lapoviță și ninsoare, iar pe drumuri se va forma polei și troiene. În intervalul 7-8 februarie, seara și noaptea, vor cădea precipitații izolat puternice (7-15 l/m2), sub formă de ploaie și lapoviță, trecând treptat sub formă de ninsoare. Se  prevăd intensificări ale vântului din partea de est a țării, în rafale de până la 15-20 m/s.

În perioada 9-10 februarie temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15 grade Celsius.

Conform datelor SHS, citate de Moldpres, pentru următoarele zile se prevăd temperaturi minime de până la minus 16 grade Celsius și maxime de până la plus 3 grade Celsius.

Sursa: puterea.info