CNI a stabilit Vladimir Voronin e „CURAT ca lacrima”

În pofida informațiilor apărute în presă despre colecția impresionantă de mașini a liderului comuniștilor din R. Moldova, cu care de altfel acesta s-a lăudat în repetate rânduri, Comisia Națională de Integritate a stabilit că Vladimir Voronin nu are nicio mașină din acea colecție.

Potrivit deciziei adoptată ieri de CNI, Voronin nu a comis încălcări la întocmirea declarației de avere, indicând toate veniturile și proprietățile pe care le deține.

Totuși, CNI nu a putut verifica și presupusele averi de peste hotare ale liderul PCRM.

Anterior, în presă au apărut informații despre bijuteriile pe patru roți de 70 de milioane de lei din garajul familiei Voronin. Potrivit ziarului „Timpul”, liderul PCRM ar avea atât la Chișinău, cât și în Germania, colecții impresionante de mașini de lux, blindate sau de epocă. Iar Voronin a vorbit și într-o emisiune televizată despre hobbyul său pentru mașinile retro.

De asemenea, familia lui Vladimir Voronin mai are și o casă în apropiere de Germania, între Strasbourg (Franţa), şi Baden-Baden (Germania), astfel explicându-se zborurile dese ale lui Vladimir Voronin la Strasbourg.

„Nu avem pârghii pentru putea verifica proprietățile de peste hotare, de aceea a trebuit să ne rezumăm la cele din republică. Iar în rezultatul verificărilor s-a stabilit că Vladimir Voronin nu deține mașinile care i-au fost atribuite în presă”, ne-a declarat Cristina Dumbrăvean, responsabila de la serviciul de presă al CNI.

Potrivit declarațiilor de avere din ultimii patru ani, Vladimir Voronin nu deține în proprietate nicio mașină.

Sursa : ziarulnational.md