CNA cere lui Grozavu informatii despre activitatea lui Dorin Chirtoaca Ghimpu acuza institutia de aplicarea metodelor din anii 37 DOCDirectorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru a solicitat viceprimarului capitalei, Nistor Grozavu, informații cu privire la activitatea edilului Dorin Chirtoacă. Printre documentele solicitate se numără şi autorizaţiile de funcţionare şi amplasare a tarabelor de cafea, afacere care ar aparţine fratelui primarului general, Lucian, dar și lista asistentelor lui Chirtoacă.

Documentul a fost făcut public de unchiul primarului, liderul PL, Mihai Ghimpu pe rețele de socializare. Acesta acuză CNA de utilizarea metodelor din anii 37 ai secolului trecut.

”Încă o dovadă în plus că în dosarul lui Dorin Chirtoacă, organele de drept nu au probe și au început „să scurme” în disperare tot ceea ce ține de activitatea Primarului General. Public se vorbește despre democrație și reforme dar în realitate se aplică metodele anilor 37 ai secolului trecut. БЫЛ БЫ ЧЕЛОВЕК, А СТАТЬЯ НАЙДЕТСЯ…”, a scris Ghimpu pe rețele de socializare.

Potrivit documentului, semnat de şeful CNA, Viorel Chetraru, lui Nistor Grozavu i se solicită copii autentificate ale certificatelor de urbanism, autorizaţii de construcţie şi schimbare a destinaţiilor eliberate mai multor agenţi economici.

Chetraru cere și setul de documente privind amenajarea parcului Valea Trandafirilor, dar şi autorizaţiile de amplasare a panourilor publicitare eliberate pentru un anumit SRL.

În document se regăseşte și solicitarea cu privire la autorizaţiile de funcţionare şi amplasare a unor tarabe la care se vinde cafea şi în spatele cărora ar sta fratele primarului, Lucian Chirtoacă, dar şi informaţii similare cu privire la gheretele unei companii.

Lui Grozavu i se mai cere să prezinte lista asistentelor lui Chirtoacă, precum şi contractul de muncă şi fişa de post în cazul şefei Direcţiei Funciare din cadrul Primăriei.

Reprezentanta Serviciului de presă al CNA a spus, citată de JTV, că interpelarea a fost făcută în baza informaţiilor apărute în dosarele iniţiate anterior. Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu a declarat că la unele solicitări ale Centrului a răspuns deja şi că nu ştie dacă vor fi depistate nereguli în urma acestor verificări.

La 25 mai curent, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a fost reținut de ofițerii CNA și, ulterior, pus oficial sub învinuire, fiind acuzat de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată din municipiul Chișinău.

La 26 mai, judecătoria Chișinău, sectorul Buiucani a decis că Dorin Chirtoacă va sta 30 de zile în arest la domiciliu, eliberându-l din izolatorul CNA.

CNA cere lui Grozavu informatii despre activitatea lui Dorin Chirtoaca Ghimpu acuza institutia de aplicarea metodelor din anii 37 DOC

 

Sursa: moldnews.md