Cine este avocatul banuit ca ar fi abuzat sexual copila de 13 ani

Avocatul reținut de PCCOCS pentru că ar fi abuzat sexual timp de doi ani o minoră este Grigore Gargotov.

Numele acestuia a apărut pentru prima dată în presă în anul 2009 când a fost numit avocat din oficiu pentru mai mulți protestatari reținuți atunci.

Gargotov a fost și avertizat o dată de Uniunea Avocaților pentru că a luat bani de la o clientă și nu i-a acordat bon de plată.

„A recunoaşte că în acţiunile avocatului Grigore Gagotov, exprimate prin acţionarea cu rea-credinţă şi contrar intereselor clientului său exprimate prin întocmirea contractelor de asistenţă juridică, a bonurilor de plată din numele petiţionarei, precum şi prin imitarea semnăturii acesteia, există abatere disciplinară”, se menționează în decizia Uniunii Avocaților.

În 2013, Ziarul de Gardă a scris că mai mulți protestatari din 7 aprilie 2009 care au fost reținuți atunci l-au avut ca avocat pe Grigore Gargotov.

Amintim că oamenii legii au salvat zilele acestea o adolescentă de 13 ani, abuzată sexual de un avocat timp de aproape doi ani. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale şi Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane au precizat că minora provenea dintr-o familie social-vulnerabilă social.

În cadrul urmăririi s-a stabilit că, începând din anul 2016, minora a fost adăpostită de avocat în apartamentul său şi abuzată sexual.

După obţinerea şi verificarea informaţiilor cu privire la fapta investigată, procurorii şi ofiţerii de poliţie au percheziţionat domiciliul avocatului, în care a fost găsită minora, abuzatorul fiind reţinut.

La fel, au fost găsite probe care atestă posibila exploatare şi altor copii de către făptuitor – circumstanţe care sunt investigate în prezent.

Avocatul este învinuit de trafic de copii şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsa sub forma de închisoare pe un termen de la 15 la 20 ani sau detenţiune pe viaţă.

Procurorii au solicitat aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive.

Sursa: stiri.md