Cetăţeanul rus, reţinut la Aeroportul Chişinău, a fost EXPULZAT în Rusia. Află identitatea acestuia

A fost identificată identitatea cetăţenaului rus care, ieri, venea de la Moscova şi a fost reţinut pe Aeroportul din Chişinău. Este vorba despre Valerii Gratov, fostul șef al Serviciului de Securitate al liderului separatist RMN. Colonelul a fost expulzat de la Chişinău în Federaţia Rusă.

Amintim că poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul avea de gând să meargă în regiunea transnistreană, unde avea planificate câteva întâlniri. Acesta avea în bagaje o uniformă şi literatură militară, distincţii, livrete şi alte documente ce confirmă participarea acestuia la conflictele militare din regiunea transnistreană, Abhazia, Lugansk și Donețk.

Menţionăm că la începutul lui decembrie, pe Aeroportul Chișinău a mai fost reținut un pasager al cursei aeriene Moscova-Chișinău, care a fost extrădat Serviciului de Securitate al Ucrainei.

 

 

Sursa : Publika.md