CCA, din nou, sancţionează! Care sunt cele 11 posturi TV care au încălcat regulamentul

11 posturi de televiziune au fost sancţionate de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Acestea nu au asigurat interpretarea în limbajul mimico-gestual a emisiunilor de importanţă majoră şi a celor de actualităţi, după cum prevede Codul Audiovizualului. 

Astfel, posturile TV: „Moldova 1”, „Prime”, „Canal 3”, „2 Plus”, „N4”, „Publika TV”, „TV7”, „Jurnal TV”, „TVC21”, „Accent TV” şi „Euro TV” s-au ales cu avertizări publice.

Potrivit Codului Audiovizualului, cel puţin, 20 de minute din timpul zilnic de emisie trebuie să fie accesibil publicului cu deficienţe de auz, prin titrarea sau interpretarea sincron a ştirilor citite de crainic, transmite IPN.

Reprezentantul postului public de televiziune „Moldova 1” a spus că principalul buletin de ştiri nu este interpretat în limbaj mimico-gestual, pentru că specialistul este în concediu medical, iar un altul care să-l înlocuiască nu s-a găsit. Specialistul va reveni abia în septembrie. Până atunci, CCA a solicitat să fie asigurată titrarea sincron în cadrul buletinelor de ştiri.

Reprezentantul TVC 21 a invocat problemele de ordin tehnic la titrarea sincron a buletinului de ştiri şi a precizat că postul de televiziune se va conforma cerinţelor CCA începând cu 1 septembrie.

Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au menţionat că monitorizarea a fost efectuată în baza unei sesizări din partea Coaliţiei Nediscriminare, care a primit mai multe plângeri de la persoane cu deficienţe de auz.