În lume

Trei zile de doliu naţional, în Turcia, după ce 200 de persoane au murit într-o mină de cărbune

Trei zile de doliu naţional, în Turcia, după ce 200 de persoane au murit, iar alte câteva sute au rămas blocate într-o mină de cărbune, în urma unei explozii. Operaţiunile de salvare continuă, însă autorităţile se tem că numărul victimelor ar putea să crească. Se pare că deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze şi a unui scurtcircuit. Aproape 800 de mineri se aflau în subteran în momentul

ULTIMATUM: Autorităţile de la Kiev au la dispoziţie 24 de ore pentru ca armata să părăsească Doneţkul

Adepţii federalizării Ucrainei din regiunea Doneţk au dat un ultimatum de 24 de ore autorităţilor de la Kiev pentru ca armata să părăsească punctele de control. În caz contrar, spun activiștii, ei intenționează să le elibereze cu forță. „Dacă nu vor fi retrase vehiculele blindate, nu vor fi eliminate punctele de control ale așa-zisei autorități legale, am destule forțe și mijloace, iar comandantul mă susține ca totul să fie distrus

Securizate la MAXIM. Vezi cum arată BULETINELE DE VOT pentru alegerile din Ucraina (FOTO)

Nu-şi schimbă culoarea, nu ard şi sunt luminiscente. Aşa arată buletinele de vot tipărite pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 25 mai în Ucraina. Primele exemplare au fost prezentate jurnaliştilor. Mai mult, la temperatura de 35 de grade Celsius, acestea devin de culoare galbenă. La elaborarea buletinelor fiind folosite vopsele speciale care pot fi văzute sau nu cu ochiul liber. Datorită tuturor elementelor de securizare, afirmă reprezentanţii Comisiei

Ucraina! Oameni inarmati fura masinile si bat proprietarii

Imagini socante filmate in Lugansk au aparut ieri pe internet. Un barbat este rapit si lasat fara masina de catre mai multi indivizi inarmati. Din imaginile postate pe internet se vede cum barbatul este pus la pamant de catre mai multi indivizi inarmati, care urca apoi in masina acestuia. Dupa aceasta proprietarul masinii este urcat cu forta in automobilul atacatorilor, care pleaca de la fata locului. Potrivit celui care a

Departamentul de Stat al SUA: “Persoană fizică”, în Statele Unite, Rusia și Ucraina (VIDEO)

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Jen Psak a declarat că guvernul SUA nu este preocupat de faptul că fiul Vicepreședintelui american Joe Biden a devenit membru a Consiliul de Administrație al companiei de gaze din Ucraina. Ea a menționat că aceasta este o “persoană privată”, dar a refuzat să-l echivaleze cu oligarhii ruși și ucraineni, care controlează industria.    

Accident minier în Turcia: Speranțele de a găsi supraviețuitori, reduse

Speranțele de a găsi supraviețuitori după accidentul minier survenit marți în vestul Turciei sunt reduse, a anunțat miercuri dimineața ministrul turc al energiei și resurselor naturale, Taner Yildiz, citat de AFP. Potrivit unui bilanț provizoriu al acestui accident, unul din cele mai grave din Turcia, 201 mineri și-au pierdut viața în urma unei explozii produse într-o mină de cărbuni din Soma, district în provincia Manisa, a indicat ministrul turc aflat

La Odesa pe 25 mai s-ar putea desfășura un referendum cu privire la statutul regiunii

Activiștii pro-ruși intenționează să organizeze la Odesa pe 25 mai un referendum privind statutul regiunii. Pentru 25 mai în Ucraina sînt programate alegerile prezidențiale. Potrivit liderilor Antimaidanului din Odesa, în această zi este cel mai comod de a organiza un referendum. Unul dintre liderii Antimaidanului, deputatul consiliului regional, Alexei Albu, consideră că este necesară organizarea unui referendum la Odesa. În Ucraina la 11 mai au avut loc referendumuri în regiunile

Gazprom cere ca Ucraina să achite 1,66 mlrd de dolari până pe 2 iunie

Gigantul rus Gazprom a stabilit pentru Ucraina factura preliminară după ce țara a trecut la un sistem de pre-plată. Astfel, pentru livrările de gaze în luna iunie curent Ucraina este obligată să plătească 1,66 miliarde de dolari. Termenul limită de achitare este 2 iunie 2014. Informația a fost făcută publică marți de reprezentatul oficial al companiei, Serghei Kuprianov, tramsmite Agora. Potrivit lui Kuprianov, suma a fost calculată, ținând cont de

Șeful miliției din Mariupol este viu și s-a întors acasă

Șeful miliției din Mariupol despre care presa ucraineană a scris ieri că ar fi fost spânzurat este în viață și a fost eliberat de separatiști. Despre asta a anunțat ministrul de Interne, Arsen Avakov.  „L-au eliberat pe Valeri Adrușuka care fusese luat ostatic pe 9 mai. Mulțumim tutror celor care ne-au ajutat”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Șeful miliției a fost bătut crunt, are mai multe ghematome,