În lume

Un oraș din Italia propune spre vânzare locuințe pentru doar 1 euro

Zeci de case au fost puse la vânzare la prețul de 1 euro, în Sambuca, un oraș situat pe o colină cu vedere asupra insulei Sicilia și a plajelor din apropiere. Prin această ofertă, autoritățile locale urmăresc să relanseze localitatea care, la fel ca multe alte zone rurale din Italia, a fost depopulată după ce locuitorii s-au mutat în orașe mai mari. Sambuca nu este primul oraș italian care vine

Parlamentul britanic a respins acordul pentru Brexit

Parlamentarii britanici au respins masiv marţi seară acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, într-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută a ieşirii din Uniunea Europeană, relatează agenţiile internaţionale de presă. Camera Comunelor a refuzat acordul ieşirii din UE: 432 de parlamentari au votat împotriva textului, iar 202 s-au exprimat pentru, în ciuda unui ultim avertisment din

(VIDEO) Umor negru. Vladimir Zelenski s-a filmat într-o secvență de la „înmormântarea” lui Poroșenko: „Ai făcut cel mai bun lucru pentru țara noastră. Ai murit”

Pretendentul pentru șefia Ucrainei, Vladimir Zelenski a găsit o metodă inedită de a-i îndemna pe cei care-l susțin să semneze în favoarea sa. Acesta a filmat o secvență de la înmormântarea actualului președinte Petro Poroșenko. Chiar dacă nu dă niciun nume, actorul relatează faptele pe care Poroșenko le-ar fi făcut de-a lungul activității sale în fruntea Ucrainei.  „Ce amărăciune.  O pierdere enormă pentru întreg sistemul politic. La alegerile din anul

(VIDEO) „Copilul atârna în gol, agățat de-o cuvertură”; Mărturiile unei supraviețuitoare a tragediei din Magnitogorsk

Bilanțul cadavrelor scoase de sub dărâmăturile blocului de locuințe prăbușit parțial în orașul industrial Magnitogorsk din Rusia a ajuns la 37. O supraviețuitoare a povestit pentru Radio Free Europe clipele de infern prin care a trecut. După producerea exploziei de gaze, care ar fi dus la colapsul blocului, femeia a fugit în camera copilului. „Canapeaua era ruptă în două lângă peretele unde se surpase podeaua. Jumătate din canapea atârna peste

Doliu! Un celebru artist rus a murit în prima zi de anul nou

Artistul Chris Kelmi a murit pe 1 ianuarie în satul Novoglagolevo, lîngă Moscova. Potrivit fratelui lui Kelmi, ultima persoană care l-a văzut pe muzician în viață a fost fosta sa soție Ludmila, care l-a vizitat pe artistul la 30 decembrie. În ultimii ani, Chris Kelmi avea probleme cu consumul de alcool. Medicii au luptat pentru viața sa, dar, din păcate, nu au putut face nimic. Chris Kelmi a devenit cunoscut

Bilanțul tragediei din Magnitogorsk: 19 persoane decedate

Numărul persoanelor decedate în urma prăbușirii unui bloc locativ din cauza exploziei de gaze a ajuns la 19. Sub dărâmăturile casei prăbușite în orașul Magnitogorsk au fost descoperite cadavrele altor trei persoane, a anunțat pentru RIA Novosti serviciul de presă al Ministerului Situațiilor Excepționale (MSE). „Salvatorii au recuperat de sub dărâmături cadavrul unei fetițe de trei ani și a unui bărbat”, a declarat reprezentantul MSE. Mai târziu a fost difuzată informația

Un miliard de utilizatori nu vor mai putea accesa aplicaţia WhatsApp

Aplicaţia Whatsapp nu va mai funcţiona pe un miliard de telefoane, începând de astăzi, ca decizie a companiei de a închide aplicaţia pe unele modele de telefon. Anul trecut, telefoanele Nokia Symbian S60 au devenit incompatibile cu Whatsapp şi acelaşi lucru a fost anunţat şi pentru telefoanele Nokia S40. Whatsapp intenţionează, de asemenea, să oprescă suportul pentru toate IPhone-urile care rulează iOS 7 până la 1 februarie 2020. Aplicaţia nu

Un terorist din gruparea extremistă Statul Islamic a fost extrădat din R. Moldova în Rusia

Un terorist ISIS a fost extrădat din Republica Moldova la Moscova. Anunțul a fost făcut de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Oamenii legii spun că ar fi vorba despre cetățeanul rus Nadir Minbalaevici Davudov, care era anunțat în căutare internațională. Potrivit FSB-ului, bărbatul născut în 1990, adept al islamului militant extremist, a ajuns în Siria în 2013 și s-a înrolat ca luptător în Statul Islamic (ISIS), organizație internațională

Ce s-a întâmplat cu cele 3 surori din Rusia, care și-au înjunghiat mortal tatăl

Cele trei surori din Rusia suspectate că și-au ucis tatăl, un mafiot cunoscut, după ani de abuzuri, sunt obligate să rămână în arest la domiciliu până când va începe procesul. Kristian și Angelina Khachaturyan, în vârstă de 19, respectiv 18 ani, s-au prezentat în fața instanței din Moscova, cerând o eliberare pe cauțiune, însă judecătorii au decis să râmână în arest la domiciliu până când procurorii vor aduna suficiente dovezi

Căutat de autoritățile din Italia, un moldovean a fost prins de polițiștii de frontieră români

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un moldovean urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia. La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în România dinspre