Accidente
Atac tâlhăresc în oraşul Tiraspol. Doi indivizi au snopit în bătaie un poştaş care împărţea pensii la domiciliile bătrânilor şi au furat 93 de mii de ruble, echivalentul a aproximativ 9 mii de dolari. Miliţienii transnistreni au reuşit să-i reţină pe infractori.Potrivit site-ului miliţiei transnistrene, totul s-a întâmplat acum două zile. Indivizii l-au pândit pe poştaş, l-au stropit în ochi cu spray lacrimogen, l-au bătut şi i-au furat servieta plină
Un bărbat din Telenești a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol, acţiuni violente cu caracter sexual, violarea de domiciliu şi răpirea a două persoane. În luna mai curent, inculpatul, în vârstă de 46 de ani, fiind în stare de ebrietate a mers la fosta sa concubină, care locuia la un alt bărbat. Inculpatul a pătruns în locuinţă, a lovit victima şi ameninţând-o cu moartea, a violat-o. Acesta
Un militar în termen a fost bătut cu bestialitate de un sergent inferior. Soldatului, care îşi făcea serviciul în cadrul Trupelor de Carabinieri din Bălţi, medicii au trebuit să-i înlăture splina afectată în urma agresiunii. Procuratura militară Bălţi a fost sesizată de Comandamentul unităţii militare 1003 a Trupelor de Carabinieri din cadrul MAI despre starea gravă a militarui, care a fost internat joi în spital cu diagnosticul “Traumă închisă a abdomenului,
Patru angajaţi de la “Registru” au fost reţinuţi de ofiţerii CNA într-un dosar de trafic de influenţă. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi pretins sume între 1 000 şi 10 000 de euro pentru eliberarea paşapoartelor în mod ilegal. Investigaţiile CNA, care au condus la deconspirarea schemei, au fost sprijinite de către serviciul de securitate internă al Centrului de resurse informaţionale de stat “Registru”. În cadrul cauzei, ofiţerii de urmărire penală
A părăsit ţara în speranţa de a-şi găsi un loc de muncă plătit, însă a ajuns victima unor traficanţi. Este vorba despre o tânără de 19 ani din Republica Moldova.Fata a ajuns la Torino în vara acestui an. Timp de două săptămâni a stat închisă într-o casă. Actele i-au fost luate de un albanez de 42 de ani şi de un român de 21 de ani. Tot ei au obligat-o
Polițistul care acum doi ani a fost solicitat să intervină într-un conflict dintr-o familie din raionul Orhei, dar a neglijat apelul, a fost condamnat la patru ani cu suspendare pentru neglijență în serviciu soldată cu decesul unei persoane. Cazul a avut loc în iunie 2012. Activând în calitate de inspector operativ de serviciu al unităţii de gardă a Comisariatului de Poliţie al raionului Orhei, poliţistul a fost sesizat la telefon
O familie a ajuns la spital intoxicaţi cu monoxid de carbon emanat de un cazan defect. Cazul a avut loc aseară, 11 decembrie, pe strada Hanu Morii din sectorul Botanica al capitalei. Potrivit medicilor, este vorba de un bărbat de 31 de ani, femeia de 24 de ani şi copilul de 2 ani şi 4 luni. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, atenţionează
Două automobile s-au ciocnit frontal cu puţin timp în urmă la marginea oraşului Bălţi. Unul dintre şoferi a decedat pe loc, iar două persoane au ajuns la spital în stare gravă. Sursa : Publika.md
Poliţia a reţinut un suspect în cazul atacului armat la două bănci din Bălţi.Bărbatul ar fi sustras aproximativ 4600 de lei. Potrivit martorilor, acesta a reuşit să tragă câteva focuri de armă. Poliţia din Bălţi este în alertă, tot oraşul este încercuit. Din imaginile surprinde de camerele de supraveghere din preajma casei de schimb valutar se vede cum o persoană de statură medie, cu glugă pe cap, iese în fugă dintr-o
A fost ca şi invizibilă în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Este vorba despre o tânără de 25 de ani, care s-a ales cu o comoţie cerebrală după ce-a fost lovită de un taxi.S-a întâmplat aseară, în jurul orei 21:00, la intersecţia bulevardului Grigore Vieru cu strada Ierusalim. Şoferul, în vârstă de 26 de ani, a declarat că nu a observat tânăra.Solicitat de jurnal.md, ofiţerul de presă al