Accidente

Poliţist de frontieră condamnat pentru folosirea unei diplome de studii false

Un angajat al Sectorului Poliţiei de Frontieră „Stoianovca”, a fost condamnat pentru deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false şi conducerea automobilului în stare avansată de ebrietate alcoolică.   Incidentul a avut loc în 2012. Potrivit Procuraturii Cantemir, după reorganizarea Serviciului de Grăniceri în Departamentul Poliţiei de Frontieră (DPF), una dintre condiţiile pentru reangajarea personalului a fost dovada deţinerii studiilor medii de cultură generală. Angajatul Serviciului de Grăniceri, în complicitate cu

S-a făcut NEVĂZUT după ce a lovit un minor cu mașina

Un șofer a lovit cu mașina un minor și a fugit de la fața locului. Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 02.00, în localitatea Chirsova, raionul Comrat.  Potrivit poliției, șoferul de 38 de ani, din aceeași localitate, a tamponat un adolescent de 16 ani care se deplasa regulamentar pe marginea carosabilului. În urma impactului, șoferul a părăsit locul accidentului rutier. După ce inspectorii de patrulare au inițiat procedura

Chişinău: Un adolescent, lovit de un automobil pe zebră

La un pas de tragedie. Un adolescent de 16 ani a fost lovit de un automobil în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în această după-amiază, la intersecţia dintre şoseaua Hânceşti şi strada Mioriţa. Automobilul Renault era condus de un tânăr de 26 de ani. Accidentul s-a produs într-o intersecţie dirijată prin semafoare. Deocamdată, poliţia nu a stabilit la ce semnal al semaforului se deplasa şoferul.În urma

O femeie din capitala, bolnava de CANCER, lasata SA MOARA: “Nu o putem duce la spital, pentru ca NU ARE POLITA”

Sa astepte sa moara! Asta i-au spus medicii unei femei din Chisinau, bolnava de cancer. Elena Aga, care este in ultima faza de cancer la esofag, sustine ca, dupa ce a suferit o operatie, a venit acasa si s-a simtit mai rau, asa ca a chemat ambulanta. Femeia sustine ca medicii i-au spus ca nu-i pot face nimic si ca nu exista niciun un spital unde ar putea fi dusa,

Şi-a răpit nepoţii ca să se răzbune pe nora sa

O femeie şi cinci bărbaţi din Glodeni, printre care un militar în termen, sunt învinuiţi de violare de domiciliu şi răpirea a doi minori. Potrivit procurorilor, în luna mai curent, femeia cu fiul său, care era militar în termen şi se afla în concediu, împreună cu concubinul ei şi cu alţi trei bărbaţi au pătruns în locuinţa fostei nurori.Femeia venise la victimă să se răzbune pentru faptul că deşi fiul ei

Pieton lovit de o maşină la Orhei

Un tânăr de 29 de ani a fost lovit de o maşină la Orhei. Accidentul s-a produs ieri, la ora 17:00, pe traseul Chişinău-Soroca, în apropierea localităţii Mitoc. În urma impactului, pietonul s-a ales cu multiple traumatisme. Acesta a fost transportat la Spitalul Raional Orhei pentru tratament recuperator.La volanul automobilului se afla un tânăr de 26 de ani. Acesta va fi sancţionat în funcţie de gravitatea leziunilor victimei. Pietonul traversa

Caz INCREDIBIL in capitala. Un tanar s-a dus la spital cu degetele taiate intr-o punga cu gheata

Un tanar de 22 de ani si-a taiat degetele de la o mana cu un ferestrau electric iar medicii i le-au prins la loc. Baiatul a ajuns la spitalul de urgenta aproape inconstient iar interventia chirugicala a durat 7 ore. Degetele au fost si ele transportate la spital intr-o punga cu gheata. Pe Radu l-am gasit astazi la Spitalul de Urgenta. Era slabit pentru ca a suferit ieri doua operatii

A intrat cu toporul într-o bancă din Leova

Oamenii legii au salvat viaţa unui funcţionar al unei bănci din orăşelul Leova. Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 25 noiembrie, chiar în incinta instituţiei.   Astfel, în jurul orei 8:30, un bărbat de 38 de ani, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a intrat cu toporul în mână în sediul băncii pentru a regla nişte conturi cu un angajat al instituţiei. Suspectul s-a dat în spectacol în

Procuratura Generală: Unii ditre activiştii ANTIFA are legătură cu jaful armat de la Metro

Unii dintre activiştii ANTIFA ar avea legătură cu jaful de la “Metro” din 30 mai, care a pus pe jar opinia publică din ţară. Declaraţiile au fost făcute de reprezentanţii Procraturii Generale şi ai Inspectoratului General de Poliţie. Potrivit lor, concubina unuia dintre acuzaţii în dosarul “Metro” a fost reţinută, miercuri, în cadrul descinderilor poliţiştilor de la “Fulger”. Potrivit colonelului de poliţie Gheorghe Cavcaliuc, femeia este prietena lui Oleg Timofti,

O femeie cu urme de violenţă a fost găsită moartă

O femeie, în vârstă de 75 ani, a fost găsită moartă în propriul apartament.Potrivit oamenilor legii, ieri, în jurul orei 15:30, poliţia a fost informată că într-o locuinţă din sectorul Râşcani al capitalei a fost depistat cadavrul unei bătrâne. În urma cercetărilor, medicul legist a constat că victima avea urme de violenţă în regiunea capului. Drept urmare a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legale pentru stabilirea circumstanţele în care a decedat femeia. Pe acest