Accidente

Avocatului lui Ion Soltoianu, Mihai Contescu, a murit in aceasta dimineata! Colegii: “De joi avea gripa”

Mihai Contescu, aparatorul mai multor politisti acuzati de aplicarea torturii si abuz de putere, dar si a luptatorului Ion Soltoianu, a decedat dupa ce ar fi fost doborat de gripa. Unul dintre colegii lui Mihai Contescu, Sergiu Bucico a confirmat informatia pentru PRO TV. Acesta a declarat ca avocatul se simtea rau de joi. In aceasta dimineata, cand starea lui s-a agravat, sotia acestuia a chemat Salvarea. Medicii insa nu

Accident în centrul capitalei. Un camion s-a ciocnit cu un automobil

Accidentul s-a produs în centrul capitalei. Şoferul maşinii susţine că girofarul camionului nu era inclus, atunci când a intrat în intersecţie. Maşinile s-au ciocnit la intersecţia străzilor Bucureşti şi Alecsandri. Nimeni nu a avut de suferit, dar autoturismul a fost avariat grav. Şoferul susţine că a respectat regulile de circulaţie. “Eu conduceam şi nu i-am văzut. O femeie era alături. Ea a spus că girofarul a fost inclus deja în intersecţie. Vom

Un moldovean a fost reţinut la Aeroport cu peste 300 grame de amfitamină

Un moldovean care venea din Afganistan a fost reţinut în Aeroportul Internaţional Chişinău cu peste 340 de grame de droguri.   În bagajul bărbatului, în vâstă de 24 de ani, care a zburat cu avionul de pe cursa Kabul-Istanbul-Chişinău a fost depistat un pachet de polietilenă cu substanţă de culoare albă suspectă. S-a constatat că pachetul conţinea amfitamină în cantitate de 342 gr. Plicul de polietilenă era camuflat printre alte

Nu i-a venit sa creada cand si-a vazut masina in curte. Ce i s-a intamplat unui sofer din capitala. VIDEO

Un sofer a ramas stupefiat cand si-a vazut vehiculul in curtea blocului in care locuieste. Vehiculul a fost lasat fara roti, acumulator si alte bunuri de catre niste hoti. Cel care ne-a trimis imaginile, un vizitator al site-ului protv.md, afirma ca furtul a avut loc sambata noaptea spre duminica, in curtea unui bloc de locuit de pe strada Petru Zadnipru din capitala. Dimineata, cand si-a vazut masina, acesta era fara

S-a aventurat să pescuiască pe gheaţă! Un bărbat de 63 de ani din Briceni s-a înecat

Un bărbat de 63 de ani din raionul Briceni şi-a pierdut ieri viaţa după ce s-a aventurat să pescuiască pe gheaţa subţire a unui bazin acvatic din localitatea Colicăuţi, raionul Briceni.  Angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au fost solicitaţi la ora 15.15, pentru a căuta o persoană prăbuşită sub gheaţă. Salvatorii au efectuat lucrări de căutare, reuşind să scoată la mal corpul neînsufleţit a unui bărbat de 63 de ani. Serviciul Situaţii

Accident cu victime la Ciocana: Maşina unui şofer fără acte a intrat frontal într-un automobil

Un om a ajuns la spital, noaptea trecută, în urma unui accident rutier produs în sectorul Ciocana al capitalei. Șoferul unei mașini a ieșit pe contrasens și a intrat frontal într-un alt automobil care circula regulamentar.  Potrivit poliţiei, şoferul care a provocat accidentul nu avea asupra sa permisul şi actele maşinii. “Conducătorul automobilului Volkswagen Golf deplasându-se pe strada Mihai Sadoveanu, într-un viraj, a pierdut controlul volanului. Ca urmare a derapat ieșind pe

Rețea de pizzerii din capitală amendată cu zeci de mii de lei

  Rețeua de pizzerii ”Pizza Mania” a fost amendată de către inspectorii fiscali cu 58 de mii de lei. Amenda a fost aplicată în urma mai multor controale la mai multe subdiviziuni ale rețelei. Astfel, pe data de 17 februarie, au fost efectuate șapte controale fiscale la toate subdiviziunile rețelei ”Pizza Mania”. În urma acestora au fost depistate mai multe încălcări a legislației în vigoare, fiind stabilite trei cazuri de

Două tone de carne de porc, aduse prin contrabandă din Polonia

Frigiderele mai multor magazine urmau să fie umplute cu piept de porc importat fraudulos din Polonia, al cărei termen de valabilitate expiră într-o săptămână. Din fericire, cele două tone de carne au fost confiscate de oamenii legii înainte ca marfa să ajungă la consumatori. Lotul era transportat într-un Volkswagen, condus de un moldovean de 30 de ani, fără vreun act de însoţire. În urma comercializării produselor, bărbatul ar fi obţinut

FLASH! Reţineri cu mascaţi în centrul capitalei. Imagini de la faţa locului

Descinderi cu mascati in centrul capitalei. Doua persoane au fost retinute, iar o masina este perchezitionata. Retinerile au loc in cadrul unui dosar pentru punerea in circulatie a substantelor radioactive. Cele doua persoane au fost prinse in flagrant in timp ce vindeau astfel de substante. Deocamdata nu se stie despre ce substante este vorba. Retinerile au avut loc in fata unui local de lux din capitala. La fata locului au

Crima tulburatoare la Balanesti.S-a razbunat pe fosta sotie

Un barbat s-a razbunat crunt pe fosta iubita si pe noul concubin al acesteia, atacandu-i violent cu o bata. Femeia a ajuns la reanimare, in coma avansata. Barbatul insa nu a scapat cu viata din mana agresorului. Cazul a avut loc aseara, 18 februarie, aproape de miezul noptii, in satul Balanesti, raionul Nisporeni. Procurorul raionului, Petru Botnaru, a declarat pentru IPN ca suspectul si victima concubinau, iar intr-un moment femeia