Politică

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European vine cu un mesaj către moldoveni

Ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană este încă un pas pe calea legăturii din ce în ce mai strânse dintre tânăra democraţie, Moldova, şi UE, iar părţile au în comun mult mai mult decât o graniţă. Declaraţia aparţine preşedintelui Comitetului Economic şi Social European (CESE), Henri Malosse, care a adresat un mesaj tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, transmite IPN. În mesajul oficialului european se menţionează că apropierea

„Moștenirea” lăsată Parlamentului de Valeriu Guma

Valeriu Guma a plecat din Partidul Democrat și din Parlamentul RM, la 13 februarie curent, însă nu definitiv, el fiind coautor al patru inițiative legislative care se examinează în Legislativ, în prezent. După cum comunică TRIBUNA, este vorba despre proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi – art.10; Legea privind activitatea particulară de detectiv și de pază – art.8, 11, 16,

REPLICA lui Ghimpu în adresa Mariei Ciobanu: Nu vreau să vorbesc cu ea pentru că umblă în fustă lungă

Schimb de replici acide între liderul PL, Mihai Ghimpu şi deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu în debutul şedinţei de astăzi a Parlamentului. Maria Ciobanu a solicitat preşedintelui Parlamentului să facă uz de prevederile regulamentului şi să-l sancţioneze pe Mihai Ghimpu despre care a spus că a insultat-o cu vorbe murdare. “Domnul Ghimpu mi-a adresat vorbe urâte cu care m-a jignit. Nu ştiu dacă preşedintele statului român atunci când l-a decorat a

Filat, Lupu și Hadârcă lansează o campanie pe întreg teritoriul țării

Membrii Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeanălansează o campanie de informare privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Adunării Generale a Coaliției, convocate azi . După ședință, liderul PLDM, Vlad Filat, a spus că cetăţenii Republicii Moldova trebuie să obţină informaţii veridice despre procesul de apropiere cu UE, în scopul de a “stopa minciuna şi intriga adusă de PCRM”, relatează NOI.md. „Deputații din Coaliție sînt deputați

Este posibilă crearea unei coaliții a partidelor pro-estice? Opinia experților

Există șanse ca partidele pro-estice să creeze o coaliție pro-electorală în acest an? Moldova.ORG a dialogat cu câțiva experți vizavi de acest subiect.  Anatol Țăranu nu exclude crearea unei alianțe, mai ales că, spune el, asistăm acum la mai multe acțiuni de consolidare a partidelor pro-rusești. “O acțiune în acest fel a fost întreprinsă  când au anunțat despre o alianță electorală Partidul Social Democrat și Partidul Popular Socialist al lui Stepaniuc, dar

LIDERUL GRUPULUI SOCIALIŞTILOR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN A ÎNDEMNAT PREŞEDINTELE ROMÂNIEI SĂ SE ABŢINĂ DE LA AMENINŢĂRI LA ADRESA MOLDOVEI

Liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European, social-democratul austriac Hannes Swoboda, l-a îndemnat pe preşedintele României, Traian Băsescu, „să se abţină de la ameninţări la adresa Republicii Moldova”. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, citând presa română, despre aceasta parlamentarul european a declarat luni, 17 februarie, aflându-se la Bucureşti. „Este foarte curios că, în vremuri în care Moldova este în dificultate, el vrea, mai mult sau mai puţin, să înghită Moldova. În prezent, Moldova