Cultură

Teatrul Național „Mihai Eminescu”, dublu premiant la Festivalul de Comedie din Galați

Vodevilul „Aveți ceva de declarat?”, în regia lui Petru Hadârcă, jucată de echipa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a fost desemnată, ieri seara, cel mai bun spectacol în cadrul Festivalulului Național de Comedie 2016 din România. De asemenea, rolul Camille din aceeași piesă, i-a adus actorului Ghenadie Gâlcă, Artist Emerit, premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin, potrivit unui comunicat de presă. Renumiţi critici, dramaturgi, regizori, directori de

Teatrul, o artă disponibilă întregii societăți. De ce nu vine, totuși, lumea la teatru?

Dacă în Grecia Antică, unde s-a născut teatrul, orice spectacol era o sărbătoare de zile mari, la care venea aproape tot orașul, dacă în sec. XVI, în timpul epocii elizabetane, teatrul s-a afirmat senzațional prin piesele lui Shakespeare și a direcționat moralizarea societății prin frumos, iar în sec. XIX dramaturgia cehoviană, realizată prin teatrul psihologic stanislavskian, a impresionat toată Rusia, ca apoi să uimească o lume întreagă, ne punem întrebarea:

În Rusia a fost inaugurat monumentul în cinstea Cneazului Vladimir

De Ziua Unității Naționale a Rusiei, în centrul Moscovei, lângă Kremlin, a fost inaugurat monumentul în cinstea Sfântului Întocmai cu Apostolii Cneaz Vladimir, luminătorul Rusiei.    Vineri, de Ziua Unității Naționale, președintele Rusiei împreună cu Patriarhul Kiril au inaugurat monumentul în cinstea Sfântului Cneaz Vladimir, care a fost instalat în imediata apropiere a Kremlinului. Președintele Putin a declarat că acest eveniment este de o mare însemnătate pentru întreaga țară. ”Vă

O moldoveancă a fost desemnată Miss Perfect Body la concursul de frumusețe Miss International

Alina Chirciu, reprezentanta Republicii Moldova, a fost desemnată Miss Perfect Body (Miss Corp Perfect) în cadrul concursului de frumusețe Miss International. Acesta fiind unul dintre premiile speciale ale acestui concurs de frumusețe, informează agenția EFE, citat de agerpres.ro.   Alina este originară din Chișinău, are 20 de ani și este studentă la jurnalism. Tânăra a obținut șansa să ne reprezinte țara la Miss International, după ce a obținut titlul de

Motivul halucinant pentru care Carla’s Dreams vrea să renunţe la machiajul care l-a făcut celebru

Carla’s Dreams este gata să facă o schimbare care i-ar putea influenţa întreaga carieră muzicală, scrie realitatea.net. Artistul susţine că machiajul pe care îl poartă la fiecare concert este foarte costisitor şi implică prea multe eforturi din partea echipei de producţie. „Suntem mega-plictisiţi de… Întrebarea asta? Nu, nu de întrebări, de make-up în general. Mie mi-ar fi mult mai simplu să nu fac toate prostiile astea, mai ales că e

La Chişinău se desfășoară Zilele Filmului Românesc

La Cinematograful „Odeon” au început astăzi Zilele Filmului Românesc la Chişinău, ediţia a II-a, care se vor desfăşura pînă la 23 octombrie, informează MOLDPRES. Evenimentul este organizat de Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și Casa de producție ROVA FILM (România), în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Centrul Naţional al Cinematografiei din R. Moldova, Studioul „Moldova Film”, Arhiva Naţională de Film din România, Cinematograful „Odeon”

Lara Fabian, nemulţumită de condiţiile de la Palatul Naţional

Aseară, artista de talie internaţională a susţinut un concert live la Palatul Național „Nicolae Sulac”. După eveniment, Lara Fabian a ţinut să le mulţumească spectatorilor pentru faptul că au fost prezenţi la concert. „Mulţumesc Moldova! Ne revedem în curând”, a scris interpreta în dreptul unei poze din cadrul concertului. Însă, în comentarii, echipa artistei a menţionat că nu au prea avut parte de condiţii bune la Chişinău. „În ciuda lipsei

Băieții de la Carla’s Dreams au devenit mai vigilenți! Ce au ajuns să facă atunci când au concerte

Băieții de la Carla’s Dreams susțin concerte la care se adună mii de oameni, fără a li se descoperi identitatea reală. Deși au existat tot timpul fel de fel de zvonuri privindu-i pe artiștii care au dat lovitura fără a li se cunoaște chipul. Ultimul caz de acest gen s-a întâmplat când artiștii au mers în Rusia pentru a se promova la diferite posturi TV și radio. După ce presa

(Reportaj VIDEO) Pereții Penitenciarului nr. 9, transformați în adevărate opere de artă de către deținuții cu aptitudini speciale la artele plastice

Pereții unei pușcării nu trebuie să fie neapărat gri și depresivi. Aceștia pot reprezenta adevărate opere de artă. A demonstrat-o un grup de voluntari de la Academia de Arte Plastice, care au decis să-și unească forțele cu deținuții pasionați de pictură. Împreună ei au transpus peisajele pictorilor moldoveni pe pereții altădată jerpeliți ai închisorii. Experiența inedită, a fost una agreată atât de studenții de la pictură cât și de cei

Participanții la Ziua Națională a Vinului își vor putea verifica nivelul de alcool în sânge

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a vorbit, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, despre mai multe metode care vor fi folosite, în premieră, de Ziua Națională a Vinului, pentru a promova consumul responsabil de vin. “Unul dintre obiectivele, pentru anul acesta, este de a promova un consum moderat al vinului. Avem mai multe elemente pentru aceasta. În primul rând, este paharul specific, care va putea