Cașcaval, carne și smântână expirată! Ce au descoperit cei de la ANSA la o tabără de odihnă din Ungheni (FOTO)Produse alimentare fără acte de proveniență, neconforme și cu termen expirat! Asta au găsit cei de la ANSA în cadrul unor controale inopinate la blocurile alimentare din taberele de odihnă ale copiilor, în 5 unități comerciale, într-o unitate de alimentație publică și un punct de colectare a laptelui din raza Ungheniului.

În timpul controlului la una din tabere evaluate, s-a constatat, că nu toate produse alimentare sunt însoţite de acte ce confirmă provenienţa, totodată au fost depistate produse neconforme şi cu termenul expirat: brânză de vaci – 20 kg; smântână – 10 kg; carne de bovină – 5 kg; caşcaval cu cheag tare – 5 kg; carne de pui -45 kg, bifidoc – 20 kg.

În timpul controlului taberei a sosit distribuitorul produselor alimentare, care de asemenea a fost evaluat privind condiţiile de transportare a produselor alimentare. S-a stabilit că produsele alimentare de origine vegetală sunt transportate în comun cu produse alimentare de origine animală. De asemenea, personalul care asigura transportarea şi manipularea produselor alimentare, nu dispunea de control medical şi vestimentaţia specială de protecţie sanitară a produselor alimentare. În acelaşi timp, din motivul nerespectării condiţiilor termice de păstrare a produselor uşor alterabile, produsele distribuite deja erau neconforme (ambalaj bombat). Produsele neconforme au fost ridicate şi nimicite. În rezultatul controlului s-a întocmit proces verbal de contravenţie.

Tot în această perioadă la o unitate comercială au fost depistate produse alimentare cu termen de valabilitate expirat şi fără acte de provenienţă (lapte – 4,5 litri; unt – 2 kg; parizer din carne de găină – 1,2 kg). Produse date au fost ridicate şi nimicite.

În total, în urma controalelor de către inspectori au fost întocmite 9 acte de control, 5 prescripţii şi 2 procese verbale de contravenţie.

Cașcaval, carne și smântână expirată! Ce au descoperit cei de la ANSA la o tabără de odihnă din Ungheni (FOTO)

 

Cașcaval, carne și smântână expirată! Ce au descoperit cei de la ANSA la o tabără de odihnă din Ungheni (FOTO)

 

Cașcaval, carne și smântână expirată! Ce au descoperit cei de la ANSA la o tabără de odihnă din Ungheni (FOTO)

 

Sursa: bani.md