Care sunt categoriile de bugetari care vor primi salarii majorate

Dădacele din grădiniţe vor primi salarii duble din 1 decembrie, iar lefurile asistenților medicali vor creşte cu peste 80 la sută. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip, care a prezentat detalii privind reforma salarizării, anunţată ieri de preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.

De majorări se vor bucura 150 de mii de bugetari. 

“În învăţământul preuniversitar efectul creşterii salariilor îl vor simţi peste 56.000 de persoane, cu o creştere de aproximativ 20%.

Ajutorii de educatori, aproximativ 80.000 de persoane, se vor bucura de o majorare de până la 90%. De asemenea, până la 20 la sută vor creşte salariile în domeniul administraţiei publice locale. 

Totodată, personalul tehnic din administraţia publică locală (circa 40.000 de persoane) se vor bucura de o creştere a salariului de aproximativ 30%.

6.000 de asistenţi personali vor avea o majorare a salariilor de peste 20 la sută. Iar asistenţii sociali se vor bucura de o creştere de până la 55%.

În cultură peste 6.000 de angajaţi vor avea creşteri salariale de circa 80%.

E vorba de categoriile care pe parcursul anilor au fost nedreptăţite pentru că a fost un haos în sistemul de salarizare. Este prima etapă a sistemului salarial, vom avea şi alte etape până vom avea un sistem ideal de salarizare”, a punctat Pavel Filip.

Potrivit şefului Cabinetului de miniştri, datorită reformei, niciun angajat din sistemul public nu va avea un salariu mai mic de 2.000 de lei. De asemenea, conform acestui proiect, în fiecare an, Guvernul va fi obligat să majoreze salariile bugetarilor.

PUBLIKA.MD aminteşte că peste 150 de mii de bugetari vor ridica lefuri mai mari, din 1 decembrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, în briefingul de după şedinţa săptămânală a formaţiunii.

Sursa: publika.md