Buletinul de identitate și pașaportul moldovenesc vor suferi modificări: Cu ce proiect de lege vine PD

Parlamentul Republicii Moldova vrea să modifice buletinul de identitate și pașaportul moldovenesc. Cel puțin asta se arată într-un proiect de lege inițiat de mai mulți deputați din partea Partidului Democrat.

Potrivit proiectului, în primul rând va fi eliminată grupa sangvină. Propunerea de excludere a mențiunii privind grupa sangvină din buletinul de identitate şi din pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, din pașaportul diplomatic şi din cel de serviciu se impune în contextul ajustării cadrului normativ – legal național la prevederile şi standardele internaţionale.

Astfel, informația despre grupa sangvină de pe actul de identitate nu întotdeauna este un element definitoriu de stabilire a corelaţiei fiabile dintre deţinătorul actului de identitate şi grupa sangvină propriu-zisă din mai multe considerente. Grupa sangvină nu este un identificator unic al persoanei fizice, deoarece aceeaşi grupă sangvină pot avea mai multe persoane. Se atestă cazuri când datele despre grupa sangvină de pe actul de identitate nu corespunde realității pe motiv că a fost introdusă greşit sau determinată eronat de institutia medicală.

A doua modificare în actele de identitate se referă la semnătura efectuat de proprietarul actului.  Prin urmare, proiectul prevede aplicarea în exclusivitate a semnăturii titularului care a împlinit vârsta de 14 ani – vârstă prevăzută pentru dobândirea capacității de exerciţiu limitată. Iar în cazul titularului cu vârsta sub 14 ani şi al celui care nu poate aplica semnătura sa, va aplica un simbol special în condițiile stabilite de Guvern.

În contextul punerii în circulație cu începere de la 01.09.2015 a buletinului de identitate electronic al cetățeanului Republicii Moldova, concomitent cu buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, în vederea dezvoltării sistemului informațional integrat de identificare a persoanei şi în vederea prestării serviciilor electronice cu utilizarea semnăturii digitale, proiectul prevede eliberarea buletinului de identitate electronic cu mijloacele semnăturii digitale şi certificatele cheilor publice, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova care au dobândit capacitatea de exerciţiu deplină, iar termenul de valabilitate al acestuia va constitui 10 ani.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, buletinul de identitate se eliberează pe termenul de valabilitate până la 10, 16, 25 şi 45 de ani. Astfel, o a treia modificare, pentru evitarea cazurilor de eliberare a buletinului de identitate pe un termen de până la un an înainte de atingerea vârstei respective, se propune ca eliberarea buletinului de identitate să fie automat prelungită până pe perioada imediat următoare.

Proiectul de lege urmează să fie avizat de Guvern și Comisiile Parlamentare.

Sursa: unimedia.info