BNM a făcut publice riscurile majore pentru economia națională

Banca Națională a Moldovei a făcut publice un șir de riscuri, care pot afecta grav economia națională a Moldovei.

După cum transmite TRIBUNA,  cu referire la datele raportului nr. 2 al BNM,  publicat astăzi, un eventual embargou pentru produsele din Republica Moldova din partea Federației Ruse, ca urmare a apropierii momentului semnării Acordului de asociere RM-UE, va perturba activitatea economiei autohtone, iar din partea inflației vor apărea presiuni dezinflaționiste.

„Impunerea embargoului pentru produsele din Ucraina de către Federația Rusă ar putea determina o supra-ofertă a acestora pe piața din Republica Moldova. Totodată, un alt risc major ar fi  expulzarea cetățenilor Republicii Moldova care lucrează în  Federația  Rusa, drept efect se vor diminua semnificativ remiterile. Diminuarea bruscă a surselor de finanțare a consumului va genera presiuni dezinflaționiste”, se arată în raportul BNM.

Tot acolo se mai spune că, escaladarea conflictului din sud-estul Ucrainei ar putea agrava situația  pe plan regional cu un impact dezinflaționist asupra cererii agregate.

„O eventuală deteriorare a situației în cadrul crizei datoriilor suverane din zona euro ar putea crea dificultăți, economiei autohtone și  genera presiuni dezinflaționiste, având în vedere nivelul schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană, dar și numărul mare de migranți moldoveni ce activează în această regiune”, mai spun cei de la BNM.

BNM prognozează pentru anul 2014  o rată medie a inflației de 5.2%, iar pentru 2015 – 4.3%.