Băsescu nu a solicitat să obțină cetățenia moldovenească Nu este cea mai propice situațieFostul președinte al României, Traian Băsescu, nu a solicitat deocamdată cetățenia Republicii Moldova, deoarece situația politică de la Chișinău „nu este cea mai propice”.

Totuși, fostul președinte al României a promis că se va ține de declarația sa anterioară, că va solicita cetățenia moldovenească după ce îi va expira cel de-al doilea mandat prezidențial.

Băsescu a ținut să facă această precizare după ce anterior în presă apăruse informația că va primi cetățenia moldovenească din partea lui Timofti.

„Am promis că voi solicita cetățenia Republicii Moldova la prima vizită pe care o voi face la Chișinău după expirarea mandatului de președinte. Nu am făcut-o acum, pentru că eu consider că în momentul de față atmosfera politică din Republica Moldova nu este propice pentru așa ceva. Dar vă asigur că rămân cu acest obiectiv, ca mai devreme sau mai târziu, când voi considera că este oportun, voi înainta solicitarea autorităților de a primi cetățenia Republicii Moldova”, a declarat Traian Băsescu joi, aflat într-o vizită privată la Chișinău.

Fostul lider de la Cotroceni a menționat însă că „trebuie să se grăbească”, pentru că în curând se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România și „cine știe ce s-ar mai putea întâmpla” și să nu mai aibă motive pentru a solicita cetățenie.

Președintele Nicolae Timofti a declarat că „nu e o problemă” ca Republica Moldova să-i acorde cetățenie lui Băsescu, mai ales că fostul președinte român „a acordat cetățenie română multor cetățeni moldoveni”.

Sursa: independent.md