BAC 2017, afacere prosperă. Testul la matematică, vândut pe rețelele de socializareÎn ajunul testului de Bacalaureat la matematică, rețelele de socializare abundă cu oferte în care absolvenților li se propune să cumpere testul rezolvat la preț de 500 de lei. Poliția afirmă că investighează scurgerea de informație, doar că până acum nu cunoaște identitatea comercianților.

Anunţul privind vânzarea testului de Bacalaureat la matematică a fost plasat, zilele trecute, pe o reţea de socializare. Reporterul nostru a încercat să-l cumpere, însă, în discuţia de pe internet, vânzătorul i-a declarat jurnalistului că tranzacţia poate fi efectuată doar la un terminal. Iar testul, gata rezolvat, va fi expediat după achitarea sumei de 500 de lei, scrie canal2.md.

“Eu îţi dau un cod. Pui banii, îmi trimiţi cecul fotografiat. Şi primeşti imediat testul”, a mai scris acesta.

Totodată, dealerul a garantat că întrebările sunt autentice. Aceeaşi persoană a vândut şi testul pentru examenul de BAC la limba străină. Acesta a costat însă cu o sută de lei mai puţin decât cel la matematică.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au explicat deocamdată cum au ajuns testele pe mâna acestor persoane. Cei de la Inspectoratul General al Poliţiei afirmă cu au fost sesizaţi deja în acest caz, iar acum întreprind toate măsurile pentru a identifica făptaşii.

“În adresa Inspectoratului General al Poliţiei a parvenit demersul Ministerului Educaţiei în cazul testelor de BAC 2017 apărute pe internet. Poliţia investighează cazul, pentru a identifica toate persoanele implicate”, a comunicat ofiţerul de presă al IGP, Mariana Beţivu.

Potrivit Codului Contravenţional, aceasta faptă se sancţionează cu o amendă ce variază între 1.500 şi 4.500 de lei pentru persoanele fizice. Cu o amendă de până la 12 mii de lei se pot alege persoanele juridice. Iar cele cu o funcţie de răspundere riscă o sancţiune de până la 12.500 de lei, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii pe un termen de până la un an. 

Sursa: point.md