AVERTISMENTUL pompierilor din R. Moldova pentru toti proprietarii de localuri de agrement din R. Moldova, dupa incendiul devastator de la mall-ul din Rusia

După incendiul devastator de la un mall din orașul Kemerovo, Federația Rusă, care a luat viața a cel puțin 64 de persoane duminica trecută, majoritatea fiind copii, a determinat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din R. Moldova (IGSU) să atenționeze administratorii spațiilor de agrement din republica noastră ca să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne atrage atenția agenților economici, care gestionează obiective de agrement cu aglomerări de persoane, să respecte strict prevederile legale la capitolul securitatea antiincendiară și siguranța oamenilor în vederea evitării unor situații excepționale”, arată un comunicat de presă al IGSU. 

Pentru a preveni astfel de tragedii în R. Moldova, pompierii din R. Moldova vor solicita administratorilor spațiilor de agrement să organizeze aplicații practice cu evacuare de persoane în timp real, pentru a permite factoriilor de decizie să analizeze starea de pregătire a obiectivului în situații de risc. 

„Pompierii îndemnă agenții economici să asigure buna funcționare a instalațiilor automate de stingere, semnalizare și înștiințare în caz de incendiu, evacuarea fumului, precum și a instalațiilor electrice. Administratorii obiectivelor sunt obligați să asigure funcționarea apeductului interior de incendiu, precum și a hidranților exteriori. Totodată de competența acestora este menținerea accesului către căile și ieșirile de evacuare, interzicerea utilizării barierelor, gratiilor sau blocarea ușilor de acces. Specialiștii amintesc și despre dotarea obiectivelor cu număr necesar de mijloace primare de intervenție, prezența indicatoarelor la ieșirile de evacuare, dar și instruirea angajaților cu privire la regulile antiincendiare”, cităm din același comunicat. 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI anunță că este gata să asigure asistența necesară și să instruiască personalul la capitolul siguranță antiincendiară în toate localurile cu aglomerări de persoane.

Sursa: ziarulnational.md