Posts From Moldova24

Rusia va majora importul de carne de porc din Moldova

Livrările de carne de porc din Republica Moldova ar putea prezenta interes pentru cercurile de afaceri din Rusia, importul urmînd să fie majorat. Anunțul a fost făcut de șeful Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară şi Fitosanitară „Rosselhoznadzor”, Serghei Dankvert, în cadrul întrevederilor cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vasile Bumacov, și directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula. Întrevederea a avut loc săptămîna trecută

Autoritățile feroviare au ajuns la consens. Circulația trenurilor spre Federația Rusă nu va fi sistată

Circulaţia trenurilor moldoveneşti spre Federaţia Rusă va fi asigurată neîntrerupt și nu va fi sistată nici pentru o zi. La o înțelegere în acest sens au ajunt autoritățile feroviare din Ucraina și Rusia în cadrul consultărilor din 17-18 aprilie, la care au participat și reprezentanţi ai Căilor Ferate din Moldova. Anterior, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a emis un comunicat prin care anunțat că nu se vor vinde bilete pentru

Inundaţii în România

Cod roșu de inundații în Romania. Ploile abundente au provocat creşterea nivelului râurilor.  Cod roșu de inundații în Romania. Ploile abundente au provocat creşterea nivelului râurilor. Astfel, patru judeţe sunt acoperite de ape. Este vorba despre Teleorman, Olt, Prahova şi Ialomiţa. 86 de sate au fost lovite de viituri. Trei oameni, printre care şi un copil, au murit, iar sute de persoane au fost evacuate. Tototdată, au fost emise coduri

​LUPTĂTORII MOLDOVENI DE TAEKWONDO AU CUCERIT 10 MEDALII DE AUR LA MOLDOVA OPEN 2014

Luptătorii moldoveni de taekwondo au cucerit 10 medalii de aur la turneul internațional WTF G-1 Moldova Open 2014, care s-a încheiat la Chișinău. Selecționata Republicii Moldova mai are în palmares patru medalii de argint și 12 de bronz.\ Turneul a reunit peste 350 de sportivi din 24 de țări, inclusiv din Brazilia, Australia, Noua Zeelandă, Elveția, Suedia, Danemarca.

MOLDOVA DEZMINTE INFORMAȚIILE PRIVIND INTERZICEREA TRANSMISIUNII POSTURILOR RUSEȘTI

Republica Moldova dezminte informațiile apărute în presa rusă privind interzicerea transmisiunii posturilor rusești. În particular, marți, publicația rusească „Nezavisimaia gazeta” a scris că „procedura privind interzicerea posturilor rusești în Moldova a fost aprobată de guvern, iar Coaliția majoritară a înregistrat în parlament un proiect de lege în acest sens”. Purtătorul de cuvânt al premierului, Lilia Vițu, a relatat reporterului „INFOTAG” că „informația nu corespunde realității, deoarece guvernul nu a adoptat

Ambasada Rusiei la Chişinău este îngrijorată: Prea multe falsuri…

Ambasada Federației Ruse în R. Moldova a emis un anunț pentru cetățenii moldoveni care vor să obțină cetățenia Federației Ruse. După cum transmite TRIBUNA, în document se spune că ultima perioadă au fost depuse tot mai multe cereri de obținere a cetățeniei, care conțineau informații și acte false. „În primul semestru al anului 2014 mulți cetățeni moldoveni au primit refuz la obținerea cetățeniei Federației Ruse din motiv că au prezentat

Rihanna se marita?

Iubitul Rihannei a facut un gest surprinzator zilele trecute, iar diva a ramas impresionata de-a binelea.  Rihanna are o relatie de cateva saptamani cu rapperul Drake, care s-a grabit deja sa ii faca un cadou important vedetei. Artistul i-a cumparat iubitei sale un inel cu diamante, in valoare de 42.000 de dolari.   Inelul cu diamante galbene este un simbol al iubirii lui Drake pentru Rihanna, dar nu se stie

Natalia Gherman a plecat în Italia. Iată ce va face acolo!

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, efectuează, în perioada 22-24 aprilie 2014, o vizită de lucru în Italia, transmite CURENTUL. În cadrul vizitei, şefa diplomației de la Chişinău va avea întrevederi cu omologul italian, Federica Mogherini, ministrul Afacerilor Interne, Angelino Alfano, ministrul Muncii şi Politicilor Sociale, Giuliano Poletti, şi preşedinţii Comisiilor Afaceri Externe ale ambelor camere ale Legislativului italian, Pier Ferdinando Casini şi Fabrizio Cicchitto. Discuţiile cu

Misiune FMI la Chişinău

Un grup de experţi, conduşi de şeful misiunii FMI pentru Republica Moldova, Max Alier, se află în Moldova între 22-30 aprilie. Reprezentanţa FMI în Moldova anunţă într-un comunicat de presă că scopul misiunii este de monitorizare post-program, a doua după expirarea valabilităţii în primăvara anului trecut a Programului cu Fondul Monetar Internaţional. În prima misiune, care a avut loc în ianuarie 2014, experţii nu au ajuns la o înţelegere definitivă privind semnarea unui nou program de colaborare. Moldova a pierdut ultima tranşă, în sumă de circa 76 mln dolari, din sprijinul financiar de 574,4 mln dolari acordat

Un bărbat a suferit arsuri grave într-un incendiu produs noaptea trecută

Un bărbat de 69 de ani, din oraşul Rezina, a suferit arsuri grave pe faţă şi arsuri ale căile respiratorii în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţă. Focul s-a aprins după miezul nopţii, pompierii fiind alertaţi de către o rudă, care a simţit miros de fum. Bărbatul a fost transportat la spital.Flăcările au afectat acoperişul şi bunurile dintr-o cameră. Angajaţii Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale urmează să stabilească