Atentie soferi! Parlamentul a adoptat noi reguli de transportare a pasagerilor

Parlamentul a aprobat, astăzi, în a doua lectură Codul transporturilor rutiere. Prin acest document se stabilește un nou mod de organizare a activității în domeniul transporturilor.

Astfel, companiile care vor dori să transporte călători vor trebui să aibă capacitate financiară şi profesională, dar şi o reputaţie bună. De asemenea, firma va trebui să aibă în proprietate cel puţin o treime din unităţile de transport care vor circula pe curse.

Codul transporturilor rutiere mai stabilește că autobuzele şi autocarele vor fi încadrate pe categorii de confort, iar această procedură se va efectua în cadrul staţiilor de inspecţie tehnică. De asemenea, unitățile de transport vor fi dotate obligatoriu cu tahografe şi limitatoare de viteză.

În același timp, șoferii care vor transporta călători, vor trebui să treacă examene pentru obţinerea certificatelor de atestare a competenţei profesionale, odată la trei ani. La fel, ei vor trebui să aibă vechime în muncă înainte să fie angajați și să facă dovada că sunt apți din punct de vedere medical.

Codul transporturilor rutiere mai prevede că Agenţia Naţională Transport Auto va avea funcţii de autorizare, supraveghere şi control. Astfel, cei care nu se vor conforma noilor reguli, vor fi sancționați.

Sursa : actualitati.md