ATENŢIE! Pe piaţa valutară din Moldova circulă DOLARI FALŞI

Poliția a reținut în flagrant o grupare bănuită de fabricarea și realizarea dolarilor falşi. Din grupare fac parte două persoane, bărbați cu vîrstele de 29 și 38 de ani, locuitori ai satului Zăicani, raionul Râșcani. Indivizii sunt bănuiți de fabricarea și punerea în circulaţie a dolarilor falşi, în special a bancnotelor de 100.

Cercetările poliţieneşti au stabilit că grupul activează de aproximativ un an, în raza municipiului Bălți.

Pentru identificarea suspecților, angajații Inspectoratului Național de Investigații au efectuat cîteva achiziţii de control. În cadrul ultimei achiziții, unul din suspecți a fost încătușat în momentul în care a încercat să realizeze 6 bacnote cu nominalul de 100 dolari SUA în schimbul banilor marcați de polițiști.

Forţele de ordine au stabilit ca suspecții aduceau dolarii falși din Federația Rusă, prin contrabandă, camuflându-le în diferite pachete.

Mai mult, în urma unor percheziţii efectuate la 11 iulie, curent, la domiciliul unuia dintre bănuiți, angajații INI în conlucrare cu IP Bălți și Procuratura municipiului Bălți au depistat 11 bancnote cu nominalul de 100 dolari SUA.

În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 236 al. 2 Cod Penal al Republicii Moldova „Punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare falsă”. Potrivit legislaţiei, persoanele vinovate de comiterea acestei fapte riscă privaţiune de liberate de la 7 la 15 ani.

Actualmente, cazul este cercetat de poliţie în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Sursa : moldova24.info