"Am văzut moartea cu ochii". Primarul Capitalei povesteşte cum a fost la un pas să-şi piardă viaţa

Am văzut moartea cu ochii. Astfel a reacţionat edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, în cadrul şedinţei serviciilor Primăriei, după ce ieri a fost implicat într-un accident. Totodată, edilul a afirmat că este gata să răspundă în faţa legii, însă şi proprietarii animalelor ar trebui sancţionaţi.

Chirtoacă a povestit că se afla pe scaunul din dreapta şoferului, maşina se deplasa cu viteză, iar impactul nu a putut fi evitat la timp.

“Am fost invitat la Bucureşti să susţin o conferinţă. Circulam pe traseu cu circa 100 de km la oră, iniţial nu au fost nici un fel de probleme, însă pe alocuri era ceaţă. Ce s-a întâmplat a avut loc într-o fracţiune de secundă. Cu toate că ne uitam toţi trei la drum, am văzut prea târziu. Bine că şoferul a reuşit să se descurce cu manevrabilitatea. Animalul de care s-a lovit maşina noastră a fost proiectat deasupra vehiculului şi apoi a căzut jos. Poliţia a venit după circa o oră. Dupa încheierea formalităţilor, mi-am luat maşina proprie de la Primărie şi ne-am continuat drumul”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Astfel, Dorin Chirtoacă s-a arătat deranajat de faptul că unele animale domestice din Moldova sunt lăsate fără supraveghere. 

“Evident că toată lumea trebuie să conducă mai prudent, dacă se va demonstra că suntem vinovaţi, vom răspunde, dar pentru faptul că apar obstacole, cineva trebuie să fie pedepsit, aşa nu se poate”, a zis Dorin Chirtoacă.

Şeful primăriei a menţionat că asemenea incidente ar trebui evitate pe viitor, prin instalarea unor semne convenţionale ale circulaţiei rutiere.

“Da, am avut careva accidente rutiere minore, în 2008 si în 2013, acum, e pentru prima dată când mi se întâmplă aşa ceva, e mai mult decât grav. Ne-am văzut moartea cu ochii, şi nu trebuie să mai apară cadavre, ca să se înţeleagă că animalele nu pot fi lăsate fără supraveghere. Pe acelaşi traseu s-au mai întâmplat asemenea lucruri. Trebuie instalate semne de atenţionare”, a precizat edilul capitalei.

Amintim că, duminică, 12 octombrie, maşina primarului Capitalei a fost implicată într-un accident rutier pe traseul Chişinău-Leuşeni. Autoturismul a lovit un cal.

Sursa : Publika.md