Agenții economici nu vor să scoată gheretele din Parcul Ștefan cel Mare. Unii au dat în judecată decizia autorităților

Astăzi este termenul limită în care agenții economici din Parcul Ștefan cel Mare trebuie să își evacueze gheretele și frigiderele. Aceștia însă nu se prea grăbesc s-o facă, activând în continuare. Mai mult, dispoziția primarului interimar Nistor Grozavu privind evacuarea gheretelor a fost atacată în instanța de judecată de unii dintre agenții economici.

Autoritățile spun că antreprenorii mai au timp până la noapte:

„Trebuiau să fie evacuate azi ultimele frigidere. O parte dintre agenții economici au promis că până astăzi seara le vor scoate”, a declarat șefa Secției Social-Economică a Preturii Buiucani, Valentina Struza, pentru realitatea.md. Aceasta a menționat că de mâine, serviciile Preturii vor purcede la lichidarea instalațiilor de comerț.

Totuși, unele frigidere și gherete vor mai rămâne o perioadă în parcuri: „O parte dintre unități au fost sechestrate de către organele de drept și au fost sigilate, acestea nu se pot evacua”, a precizat Valentina Sturza.

Amintim că, primarul interimar al capitalei, Nistor Grozavu, a emis la data de 10 octombrie o dispoziție privind evacuarea benevolă timp de șapte zile a gheretelor și a altor unități de comerț din parcul Catedralei și grădina publică Ștefan cel Mare și Sfânt. Dacă proprietarii nu-și vor demonta gheretele, evacuarea lor va fi făcută din contul mijloacelor financiare ale municipalității.

La finele lunii septembrie premierul Pavel Filip s-a arătat indignat de felul în care arată parcul, cerând să se întreprindă măsuri în acest sens. 

De asemenea, amintim că, recent membrii Consiliului Municipal Chișinău au aprobat Regulamentul privind desfășurarea activității de comerț în capitală, care prevede mai multe restricții privind amplasarea gheretelor în Chișinău, în special în parcuri, pe bulevardele principale și alte străzi din oraș.

Sursa: bani.md