Acordul de liber schimb dintre Moldova și Turcia a fost semnat (VIDEO)

Relațiile economice dintre Turcia și Republica Moldova se vor intensifica, odată cu deschiderea pieței turcești pentru produsele moldovenești. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul Economiei, Andrian Candu, și omologul său din Turcia, Nihat Zeybekci, astăzi în cadrul ceremoniei de semnare a Acordului de liber schimb dintre cele două state.

Potrivit lui Andrian Candu, acordul dintre cele două state va contribui la creșterea economiei moldovenești. Ministrul i-a mulțumit părții turcești pentru tratamentul preferențial de care a dat dovadă în raport cu țara noastră.

„Cu siguranță semnarea acestuia Acord după trei ani de zile de negocieri însemnă un mare beneficiu și noi oportunități de investiții. Luînd în considerare contextul actual prin care trece economia țării noastre, acest acord cu siguranță va aduce beneficii mari pentru producătorii din Moldova. Acordul acoperă mai mult de 9000 de tipuri mărfuri și elimină barierele birocratice și administrative care stăteau în calea comerțului”, a precizat Candu.

La rîndul său, ministrul Economiei al Republicii Turcia, Nihat Zeybekci, a menționat că Turcia va rămîne partener important al țării noastre.

„Sînt convins că exporturile în Turcia vor crește mai rapid. Nu vom fi deranjați dacă deficitul comercial va fi în defavoarea Turciei și în avantajul Moldovei. Acceptăm Republica Moldova ca un popor frățesc și vom fi foarte bucuroși dacă poporul moldovean se va dezvolta în domeniul economic”, a declarat oficialul turc.

Acordul de liber schimb va intra în vigoare după ratificarea documentului de către legislativele de la Chișinău și Ankara. Acordul prevede excluderea taxelor vamale pentru un șir de produse. Documentul are peste 1000 de pagini și va putea fi găsit începînd de mîine, pe site-ul Ministerului Economiei.

Sursa : Noi.md