A fost creat materialul care ne-ar putea încărca telefoanele mobile în câteva minute

Momentul în care telefoanele mobile s-ar încarca în doar câteva minute ar putea veni mai devreme decât ne așteptam. O importantă descoperire tehnologică ar face posibil acest lucru prin transformarea carcaselor.

Materialul transformă carcasele telefoanelor, ale mașinilor și chiar pereții în baterii.

Cercetătorii de la Vanderbilt spun că au dezvoltat primul astfel de prototip care este și funcțional.

“Aceste device-uri demonstrează pentru prima dată că este posibil să creăm materiale care pot stoca și elimina cantități importante de electricitate, atâta timp cât sunt supuse unei încarcături statice și unor forțe dinamice, cum ar fi vibrațiile sau impacturile”, spune Cary Pint, unul dintre cercetători.

Super-încarcatoarele rețin de zece ori mai puțina energie decât actualele baterii de tip litiu-ion, avantajul fiind insa ca rezista de pana la o mie de ori mai mult, ceea ce ce inseamna ca pot fi incorporate in pereti si carcase.

Intr-un articol aparut in revista Nano Letters, citat de Daily Mail, cercetatorii sustin ca noile super-incarcatoare s-au comportat ireprosabil in stocarea si eliberarea sarcinilor electrice