Șase tineri din Moldova au fost bățuți și umiliți de o patrulă a poliției din OradeaȘase tineri din Republica Moldova, studenți la Oradea, au fost bătuți și umiliți de o patrulă a poliției, pentru că nu aveau acte de identitate, pentru a se legitima. Tinerii au fost duşi la secţie, pentru a fi identificaţi, timp în care, spun ei, polițiștii români l-au înjurat, l-au umilit și l-au agresat fizic pe unul dintre ei. Incidentul s-a produs săptămâna trecută la Oradea.

„Din păcate, nu aveam asta și am recunoscut că nu am știut că trebuie să le avem cu noi. La care domnul polițist a reacționat foarte agresiv: a ieșit brusc din mașină și cu un ton foarte ridicat ne-a zis „de ce nu le avem? Să urcăm în mașină, să mergem să ne identifice”, spune unul din studenți Roman Iordachi.

Studenții au încercat să-i convingă pe agenţiide patrulare să-i însoţească la cămin, unde urmau să le prezinte actele, însă polițiștii au refuzat și i-au transportat la secție. Acolo, și-au bătut joc de tinerii moldoveni.

„A început să mă lovească cu mîinile și la urmă m-a scuipat în ochi. El a spus că își face treaba mică pe mine. Am crezut că nu mai scap de acolo viu”, susține Victor Mîndru.

„I-a fost aplicat un tratament de nedescris. A fost lovit, scuipat, înjosit. Au vorbit pe un ton ridicat, au vorbit cu elemente discriminatorii, pe motiv că colegii mei sunt din Republica Moldova”, spune Vitalie Mirciu.

Potrivit presei din România, poliția a refuzat să ofere comentarii privind acest incident. La rândul lor, tinerii au cerut ajutor de la Ambasada Moldovei la București. Jurnaliștii NTV Moldova au cerut un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. În răspunsul oferit de minister se menționează că autoritățile au fost informate cu privire la petiția depusă de studenții din Oradea și cunosc despre faptul că tinerii au fost agresați verbal, iar unul a fost agresat fizic și umilit de către un angajat al poliției locale. (IN română.

Serviciul de presă al Ministerului de Externe a mai comunicat că, în curând, consulul de la Bucureşti va examina cauza sub toate aspectele și va emite un răspuns. Până atunci, Moldova nu a cerut explicații de la partea română privind maltratarea tânărului. Incidentul intervine în contextul în care România este suspectată de sprijinirea mișcării unioniste din Republica Moldova, care manifestă dispreț față de moldoveni și de Republica Moldova, ca stat.

„Nici o guvernare n-a putut să facă din coadă de șopîrlă – șopîrlă, fiindcă Republica Moldova este o coadă de șopîrlă. Ea nu poate exista ca stat”, susține unionistul Ilie Bratu. 

Tinerii supuși agresiunii sunt consideraţi de către profesori dintre cei mai buni studenţi în an. Potrivit certificatului medico-legal, studentul moldovean a suferit răni, care se pot vindeca abia după patru zile de îngrijiri.

Sursa : NTV Moldova