4 protestatari violenți ai platformei DA, reținuți pentru 72 de oreCele patru persoane care au manifestat comportament violent la protestul din 24 aprilie și la domiciliul cărora au fost efectuate percheziții azi dimineață au fost reținute pentru 72 de ore.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală pe cauza penală inițiată la 24 aprilie, curent, pentru dezordini în masă, au fost identificate 4 persoane cu vârste cuprinse între 24 – 50 de ani care au acționat ilegal, destabilizînd ordinea și securitatea publică, totodată, aruncând cu pietre în polițiștii aflați la menținerea ordinii de drept.
Oamenii legii au efectuat 4 percheziții în mun. Chișinău și în localitatea Mana, raionul Orhei, iar patru persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Doi dintre cei reținuți nu sunt la prima abatere de la legislație, anterior fiind condamnați pentru infracțiuni de jaf și vătămare medie a integrității corporale.

Poliția, în colaborare cu Procuratura Generală efectuează acțiuni de urmărire penală în vederea identificării persoanelor care au încălcat legea și au instigat la acțiuni violente. Persoanele care se fac vinovate, riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 8 ani.

Inspectoratul General al Poliției, în continuare, solicită ajutorul cetățenilor la identificarea persoanelor care au participat activ la organizarea dezordinilor în masă și acte de violență în timpul protestelor din 24 aprilie, curent.

În acest sens, poliția roagă să apelați la nr. de telefon 902 sau să trimiteți un e-mail pe adresa: radu.botezatu@igp.gov.md.

Amintim că poliția a demarat astăzi o serie de percheziții la domiciliile persoanelor care au manifestat violențe în centrul Capitalei în timpul protestului din data de 24 aprilie.

Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție, Tamara Procopie, care a adăugat că astăzi au loc percheziții la 4 persoane care au fost identificate de oamenii legii ca fiind unii din protestatarii violenți de la manifestația de pe strada Bulgară din Capitală.
Ulterior memebrii Platformei “Demnitate şi Adevăr” au declarat pentru Deschide.MD că îi va asista din punct de vedere juridic pe cei patru cetăţeni reţinuţi astăzi pentru violențele de la 24 aprilie în cadrul acţiunilor de protest din capitală.

Sursa : deschide.md