4 aprilie – Vladimir Voronin a fost ales de două ori. Ziua unui ”vot istoric” în Parlament4 aprilie poate fi considerată cu adevărat una „istorică” pentru liderul Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin. Anume în această zi, acum 15 ani, pe 4 aprilie 2001, Vladimir Voronin a fost ales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

Ca urmare a modificării Constituţiei Republicii Moldova din iulie 2000, Voronin a fost ales în Parlament, şi nu prin vot direct, fiind votat de 71 de deputaţi comunişti.

Exact, la o distanţă de patru ani, pe 4 aprilie 2005, în Parlamentul de la Chişinău a avut loc ziua unui „vot istoric”, în urma căruia preşedintele PCRM a fost reales în funcţia de şef de stat. Surpriza cea mare a fost susţinerea comunistului de cei 11 deputaţi ai fracţiunii PPCD , care erau oponenţi înverşunaţi ai PCRM şi care s-au opus regimului comunist şi au optat pentru obţinerea independenţei Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a fost propus de un grup de 34 de deputaţi comunişti. Dat fiind faptul că celelalte fracţiuni parlamentare nu şi-au propus proprii candidaţi şi pentru a respecta condiţia de participare a cel puţin doi competitori pentru validarea procedurii de votare, alţi 16 deputaţi ai PCRM au propus candidatura preşedintelui Academiei de Ştiinţe din Moldova, Gheorghe Duca.

La procedura de alegere a şefului statului au participat 56 de deputaţi ai fracţiunii PCRM, 8 deputaţi ai fracţiunii PDM, 11 deputaţi ai fracţiunii PPCD, precum şi 3 deputaţi ai PSL.

18 deputaţi ai fostului BMD nu au participat la votare, iar alţi 5 deputaţi AMN au absentat.

În consecinţă, din cei 78 de deputaţi care au participat la alegerea şefului statului 75 au votat pentru Vladimir Voronin. Contracandidatul lui Voronin, Gheorghe Duca, a obţinut un singur vot, iar 2 buletine au fost declarate nevalabile. Astfel, Vladimir Voronin a fost reales în funcţia de şef al statului.

Sursa : moldova.org